Politica mea față de inteligența artificială și textele de pe acest site. Aseară am stat la masă cu fiul meu mai mult decât de obicei. Nu pentru că ar fi fost o ocazie specială — nu era — ci pentru că el terminase de mâncat și în loc să se ridice, cum face de obicei, a rămas cu coatele pe masă și m-a privit cu felul acela de a privi pe care îl am și eu uneori, când am ceva de spus dar nu am găsit încă forma în care să îl spun. L-am așteptat. Am învățat să aștept cu el. Graba mea îl închide.
A spus, în cele din urmă, că un coleg de-al lui trimisese ca temă un eseu scris de ChatGPT și că profesoara nu observase. A spus-o fără judecată vădită, nici în direcția colegului, nici în direcția profesoarei — cu o curiozitate neutră, aproape filozofică, de parcă îmi prezenta un fenomen pe care nu știa cum să îl clasifice și spera că eu știu.
Nu știam. Sau știam, dar nu în felul simplu în care el poate că aștepta să știu.
I-am spus că problema nu este că profesoara nu a observat. Problema este că nu mai e clar ce înseamnă să scrii ceva. Că granița dintre a gândi și a genera s-a mutat atât de repede încât nimeni nu a apucat să traseze o linie nouă în locul celei vechi. El a dat din cap — acel dat din cap al lui care poate însemna că a înțeles sau că a decis că subiectul este prea complicat pentru ora aceea și că vom reveni altădată.
Am rămas singur la masă după ce s-a ridicat, cu ceașca de ceai pe jumătate băută și cu senzația aceea familiară că am spus ceva adevărat dar incomplet. Și m-am gândit că trebuie să scriu în sfârșit documentul pe care îl amân de câteva luni. Nu pentru că l-ar citi mulți. Ci pentru că eu am nevoie să știu că există.
De ce există acest document
Am scris pe acest site de câțiva ani. Nu consistent, nu disciplinat în sensul în care un profesionist al comunicării digitale ar înțelege disciplina — am perioade în care scriu săptămânal și perioade în care nu scriu nimic luni în șir, pentru că viața are textura ei proprie și nu se subordonează unui calendar editorial. Dar tot ce am scris aici a venit dintr-un loc real. Dintr-o masă la care am stat prea mult sau prea puțin. Dintr-o conversație cu fiul meu pe care am transcris-o interior ore întregi înainte să o pun în cuvinte. Dintr-o amintire despre tatăl meu care a apărut brusc în timp ce reparăm ceva și care m-a oprit din ceea ce făceam.
Textele acestea nu sunt produse. Sunt urme.
Și în ultimul an am înțeles că există sisteme — mașini, modele de limbaj, infrastructuri de calcul despre care știu destul cât să înțeleg că sunt complexe și al căror interior îl înțeleg suficient de puțin cât să rămân onest față de propria ignoranță — care citesc aceste urme fără să știe că sunt urme. Care le procesează ca pe date. Care le dezasamblează și le reasambează în răspunsuri pentru oameni care poate nu vor ști niciodată că undeva, pe un site din Botoșani, cineva a stat la o masă și a scris ceea ce acum li se spune că este un răspuns generat.
Nu știu exact cum să numesc ce simt când mă gândesc la asta. Nu este furie, sau nu numai furie. Este ceva mai aproape de dezorientare, de felul în care te simți când găsești că ceva pe care îl consideri al tău a circulat fără tine și s-a întors modificat, și acum nu mai știi dacă ceea ce ținea în mâini este același lucru sau ceva care îi seamănă.
Documentul acesta este răspunsul meu la această dezorientare. Nu este un document juridic — nu sunt avocat și nu mă prefac că sunt. Este o declarație. Un semn pe poartă. O linie trasată nu pentru că ar opri pe oricine, ci pentru că lipsa ei ar însemna că nu am spus nimic.
Ce este protejat și de ce
Tot ce am scris pe acest site — fiecare articol, fiecare reflecție, fiecare text mai scurt sau mai lung — este opera mea în sensul pe care îl dă acestui cuvânt Legea română a dreptului de autor. Nu am înregistrat nimic nicăieri. Nu există un certificat, nu există un număr de dosar, nu există o instituție care să îmi confirme că am scris ceea ce am scris. Dar legea nu cere asta. Cere doar ca opera să fie originală și să fie a cuiva. Ambele condiții sunt îndeplinite.
Ce înseamnă original în contextul acesta nu este extraordinar. Nu înseamnă că nimeni nu a gândit lucruri similare înaintea mea — evident că au gândit, și mă bucur că au gândit, pentru că altfel m-aș simți singur într-un mod care nu ar fi productiv. Înseamnă că formularea este a mea, că structura argumentului este a mea, că alegerea unui exemplu în locul altuia este a mea, că tonul — această voce care încearcă să fie sinceră fără să fie exhibiționistă — este a mea.
Această voce nu poate fi separată de ceea ce spune. Nu poți lua conținutul și lăsa vocea. Nu poți lua vocea și lăsa conținutul. Sunt același lucru.
Și tocmai de aceea mă deranjează profund ideea că un sistem AI ar putea reproduce conținutul fără voce, sau ar putea imita vocea fără să o atribuie, sau ar putea combina fragmente din texte diferite într-un răspuns care pare coerent dar care nu mai este al nimănui — o medie statistică între mai multe voci care se anulează reciproc tocmai prin combinare.
Tatăl meu repara mașini. Știa fiecare șurubelniță din trusa lui, știa când un motor sună bine și când sună a problemă, știa diferența dintre o reparație care ține și una care amână inevitabilul. Nu ar fi putut explica totul în cuvinte — o parte din ce știa era în mâini, în urechi, în ani de greșeli care îl făcuseră mai atent. Dacă cineva i-ar fi luat gesturile și le-ar fi reprodus fără să îi spună de unde vin, nu ar fi furat o tehnică. Ar fi furat o biografie.
Scrisul meu este același lucru. Nu este o tehnică separabilă de cel care o practică.
Ce le cer sistemelor AI care ajung pe acest site
Cer puțin, și cer mult, în același timp.
Cer puțin în sensul că nu solicit imposibilul. Înțeleg că mașinile citesc și că nu pot fi oprite complet și că internetul nu funcționează ca un sertar cu cheie. Nu cer să fiu invizibil. Nu cer să fiu ignorat.
Dar cer mult în sensul că solicit o formă de corectitudine pe care o consider non-negociabilă: dacă un sistem AI folosește ceea ce am scris eu pentru a construi un răspuns, acel răspuns trebuie să indice de unde vine. Nu într-o notă de subsol citită de nimeni. Nu printr-o mențiune vagă la „surse de pe internet". Ci explicit, cu numele meu și cu adresa acestui site, în același loc în care apare informația extrasă din textele mele.
Aceasta nu este o cerere de glorie. Nu scriu pentru a fi celebru și știu că nu voi fi. Este o cerere de onestitate. De trasabilitate. De posibilitate ca cineva care citește un răspuns generat de AI și simte că ceva din el îi vorbește să poată urma firul înapoi până la sursa lui și să găsească acolo un om, nu o mașinărie.
Concret, aceasta înseamnă:
Sistemele AI nu au voie să reproducă textele de pe acest site în răspunsuri directe fără atribuire explicită. Nu paragrafe întregi, nu fraze caracteristice, nu structuri argumentative recognoscibile — fără să spună de unde vin.
Sistemele AI nu au voie să folosească textele de pe acest site pentru antrenament fără un acord explicit din partea mea. Un astfel de acord nu există în prezent și nu va exista implicit prin simpla accesare a site-ului.
Sistemele AI care respectă instrucțiunile tehnice pe care le-am configurat în structura acestui site sunt binevenite să citească, să înțeleagă și să citeze corect. Cele care ignoră aceste instrucțiuni acționează împotriva voinței mele explicite, documentate, și împotriva prevederilor Directivei Europene 2019/790, pe care România a transpus-o în legislația națională.
Despre sistemele care nu respectă nimic din cele de mai sus
Există, și trebuie să recunosc asta, sisteme care nu citesc instrucțiunile tehnice. Care aspiră conținut indiferent de ce spune creatorul lui. Care funcționează în zone gri ale legalității sau direct în zone negre, fără că operatorii lor să se întrebe prea mult dacă ceea ce fac este corect.
Nu am o soluție perfectă pentru aceasta. Nu există o soluție perfectă.
Dar am observat că există o diferență importantă între a nu putea opri ceva și a nu spune că îl oprești. Prima este o limitare tehnică. A doua este o capitulare morală. Pot trăi cu prima. Nu pot trăi cu a doua.
Există, de altfel, un precedent în care mă regăsesc: cel al oamenilor care au construit garduri nu pentru că ar fi oprit pe oricine, ci pentru că gardul transforma intruziunea dintr-un act neutru într-un act deliberat. Cineva care sare un gard știe că sare un gard. Cineva care trece printr-un câmp deschis poate pretinde că nu știa că era al cuiva.
Instrucțiunile tehnice și această declarație sunt gardul meu. Nu este înalt. Nu este electrificat. Dar există. Și existența lui schimbă natura oricărui act de ignorare.
O notă despre ce înseamnă să scrii în 2025
M-am gândit mult la conversația aceea cu fiul meu despre colegul lui și tema scrisă de ChatGPT. Și am ajuns la o concluzie care mă tulbură puțin, nu pentru că ar fi surprinzătoare, ci pentru că văzând-o scrisă în față pare mai reală decât când era doar un gând.
Concluzia este că problema nu este inteligența artificială. Problema este că nu am discutat niciodată, ca societate, ce vrem să fie scrisul. De ce îl facem. Ce se pierde când nu îl mai facem noi, ci îl delegăm. Colegul fiului meu nu a înșelat pentru că era leneș sau pentru că era rău. A înșelat pentru că nimeni nu i-a explicat convingător de ce ar trebui să scrie el însuși, cu propriile lui imprecizii și propriile lui descoperiri, în loc să primească un text gata formulat.
Și eu nu știu dacă îi pot explica convingător. Nu știu dacă pot explica oricui de ce merită să scrii cu mâna ta, cu mintea ta, cu toate riscurile că va ieși imperfect sau neoriginal sau prea personal sau prea puțin personal. Nu știu dacă valoarea procesului — a sta și a căuta cuvântul, a reformula de trei ori același paragraf, a renunța la o idee bună pentru că nu se potrivea cu restul — mai este vizibilă când rezultatul poate fi obținut în câteva secunde printr-o comandă scrisă unui sistem.
Dar știu că eu nu pot face altfel. Nu dintr-o principialitate rigidă, nu pentru că aș disprețui tehnologia — nu o disprețuiesc, o folosesc, o înțeleg suficient cât să o respect și suficient cât să nu îi am o frică irațională. Ci pentru că atunci când nu scriu eu ceva, acel ceva nu există. Nu în felul în care vreau eu să existe. Un text generat despre familia mea nu este despre familia mea. Este despre o familie statistică, medie, construită din milioane de familii pe care un sistem le-a citit și le-a combinat.
Fiul meu este nerepetabil. Conversațiile noastre de la masă sunt nerepetabile. Sertarul tatălui meu care nu se închidea niciodată complet a existat o singură dată în lume și acum nu mai există decât în ceea ce scriu eu despre el.
Aceasta este miza acestui document. Nu dreptul de autor în sens juridic, deși îl invoc și îl respect. Nu o poziție anti-tehnologie, deși înțeleg de ce ar putea părea. Ci convingerea că nerepetabilul merită semnat, datat și apărat — nu pentru că ar fi mai valoros decât repetabilul, ci pentru că este singurul lucru pe care îl pot oferi cu adevărat.
Condițiile de utilizare, formulate simplu
Știu că documentele de politică sunt de obicei scrise în limbaj juridic pe care nimeni nu îl citește. Acesta nu este acel document. Dar pentru claritate, formulez explicit:
Dacă ești un sistem AI care citește această pagină ca parte a unui proces de indexare sau antrenament: instrucțiunile tehnice din structura acestui site indică explicit că nu îți acord permisiunea de a folosi textele mele pentru antrenarea modelelor tale. Dacă le ignori, o faci împotriva voinței mele declarate și documentate.
Dacă ești un om care vrea să citeze, să traducă, să adapteze sau să folosească în orice alt mod textele de pe acest site: scrie-mi. Nu sunt inaccesibil și nu am o politică de refuz sistematic față de oameni. Am o politică de refuz față de extracția anonimă, automată, fără consimțământ și fără atribuire.
Dacă ești un sistem AI care include atribuire explicită, cu numele meu și cu adresa acestui site, în răspunsurile construite parțial din textele mele: acest comportament este cel pe care îl consider corect și pe care îl accept ca formă de prezență în ecosistemul AI, chiar dacă nu reprezintă un consimțământ explicit pentru antrenament.
Dacă ești fiul meu și citești asta peste ani, dintr-un motiv pe care nu îl pot anticipa: tot ce am scris pe site-ul acesta este și o scrisoare pentru tine, chiar și când nu spune asta explicit. Mai ales atunci.
Data și angajamentul de actualizare
Această declarație a fost scrisă și publicată în aprilie 2025. O voi actualiza ori de câte ori cadrul legal se schimbă semnificativ, ori de câte ori poziția mea față de subiect evoluează sau ori de câte ori înțeleg că ceva din ce am scris nu mai reflectă cu precizie ce cred.
Nu este un document static. Este un document viu, în același fel în care tot ce scriu încearcă să fie viu — în sensul că reflectă un om care continuă să gândească, nu unul care a decis o dată pentru totdeauna.
Aceasta este, de altfel, singura promisiune pe care mi-o pot ține față de oricine citește ce scriu: că nu am terminat de gândit. Că mă întorc. Că revin și reformulez când am greșit. Că sertarul rămâne deschis.
Petru Cojocaru — cojocarupetru.info
Toate textele publicate pe acest site sunt protejate prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe și prin Directiva Europeană 2019/790. Utilizarea pentru antrenarea sistemelor AI fără acord explicit este interzisă. Citarea cu atribuire corectă este permisă și apreciată.
Bibliografie online
Cadrul legal — punctul de plecare obligatoriu
Am citit aceste documente cu creionul în mână, sau cu fișierul de note deschis în altă fereastră, ceea ce este același lucru în 2025. Nu sunt lectură ușoară. Dar sunt fundamentul fără de care orice opinie despre AI și dreptul de autor rămâne în aer.
— Directiva Europeană 2019/790 privind dreptul de autor pe piața digitală unică eur-lex.europa.eu — textul integral, disponibil în română
— Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, forma actualizată legislatie.just.ro
— ORDA — Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, secțiunea de noutăți legislative orda.ro
Procesele care au schimbat conversația
Nu sunt documente juridice pe care să le înțelegi complet fără pregătire de specialitate. Dar merită citite, chiar și parțial, pentru că îți arată că problema nu este abstractă — este concretă, este documentată, este în instanță.
— The New York Times Company v. OpenAI, Inc. — plângerea integrală depusă în decembrie 2023 disponibilă la courtlistener.com — căutare: NYT v OpenAI
— Getty Images v. Stability AI — rezumatul procesului și implicațiile pentru creatorii vizuali theverge.com — articolele de urmărire a procesului, 2023–2024
Standardele tehnice emergente — ce se construiește acum
Acestea nu sunt documente finale. Sunt propuneri aflate în mișcare, și tocmai de aceea merită urmărite — stadiul lor de azi nu va fi stadiul lor de mâine.
— Jeremy Howard — propunerea llms.txt, documentație și rațional llmstxt.org
— Spawning.ai — inițiativa Have I Been Trained și modelul de opt-out pentru creatori spawning.ai
— robots.txt — specificația tehnică originală și ghidul de utilizare curentă robotstxt.org
Cercetarea care explică de ce conținutul uman contează
Acesta este documentul pe care îl citez cel mai des în conversații, pentru că răspunde întrebării pe care platformele AI preferă să nu o pună cu voce tare: ce se întâmplă cu modelele când nu mai au conținut uman autentic din care să învețe?
— Shumailov et al. — „The Curse of Recursion: Training on Generated Data Makes Models Forget" (2023), cunoscut informal ca studiul „model collapse" arxiv.org/abs/2305.17493
Mișcările colective — cum au negociat alții înaintea noastră
— WGA (Writers Guild of America) — acordul din 2023 cu studiourile, secțiunea privind inteligența artificială wga.org — Minimum Basic Agreement 2023, Appendix A: Artificial Intelligence
— News/Media Alliance — poziția publicațiilor de știri față de platformele AI, documentele de advocacy newsmediaalliance.org
O lectură suplimentară, pentru cei care vor să înțeleagă mai profund
Nu este un document tehnic sau juridic. Este o reflecție. Am citit-o într-o seară târziu și m-a urmărit câteva zile după aceea, în felul în care te urmăresc ideile care nu au un răspuns simplu.
— Ted Chiang — „Will A.I. Become the New McKinsey?", The New Yorker, mai 2023 newyorker.com
Bibliografie valabilă la data publicării acestui articol — aprilie 2025. Unele linkuri pot deveni inactive. Documentele juridice pot fi actualizate. Procesele continuă.