--- title: "Mi-am recunoscut limitele" date: 2026-10-20 description: "Nu sunt un judecător neutru: eu am redactat o parte din mărturisirile care se citează acum drept dovadă de onestitate" author: "Petru Cojocaru" categories: - name: "Cybersecurity" url: "https://cojocarupetru.info/cybersecurity.md" --- # Mi-am recunoscut limitele **Autodenunț** ***Supliment** la seria ”**Fără zgomot, totul e clar**”  sau „Internetul Comprimat": ce spune seria despre cel care a scris-o și ce nu a verificat încă , redactat cu asistent avansat conform politicii editoriale.* --- **De unde vine cuvântul** Cuvântul „autodenunț" nu apare în cele patru articole ale seriei. L-am primit de la altcineva, pe un drum pe care îl descriu, fiindcă face parte din subiect. Un prieten a întrebat Google: De ce pare seria ”Fără zgomot, totul e clar”, un autodenunț? Răspunsul, care începe cu „Da, într-un sens profund filosofic și tehnic…", mi-a ajuns la mine; ulterior a urmat un al doilea, mai lung, cu o analiză a celor patru articole. După informațiile mele, ambele au fost generate de Gemini 4 Argon, modelul Google lansat în octombrie 2026. Nu pot confirma asta și nu știu ce material i s-a dat modelului: fișierele întregi, fragmente sau doar titlul. Nu reproduc cele două texte; citez din ele doar ce discut. Trebuie spus de la început două lucruri despre drumul acesta. Întrebarea prietenului presupunea răspunsul: „de ce e un autodenunț?" nu cere să verifici dacă e unul. Iar răspunsul, ca orice rezumat, a făcut ceva cu textul: l-a păstrat în mare parte fidel, dar l-a și întărit, completat și, în câteva locuri, schimbat. Le compar mai jos cu articolele, rând pe rând. Cuvântul îl primesc cu o rezervă și cu o recunoștință. Rezerva: un autodenunț, în sens strict, e o mărturisire făcută împotriva propriului interes, de obicei către cineva care te poate trage la răspundere. Seria nu face asta. Ea își declară limitele, ceea ce e mai puțin: nimeni nu m-a întrebat nimic, nimeni nu m-a acuzat și nu riscă nimic. Recunoștința: cuvântul numește ceva ce simțeam și nu știam să spun. Într-o serie despre cum un sistem influențează altul prin text, autorul stă în aceeași ecuație. Scrie cu un asistent, publică pe site-uri care oferă gemeni pentru asistenți și nu și-a verificat încă propriile pagini. Dacă seria ar fi tăcut despre asta, ar fi fost o serie despre alții. În continuare folosesc cuvântul, cu rezerva de mai sus: ca nume pentru trei lucruri pe care seria le recunoaște, apoi pentru altele pe care nu le recunoaște și ar trebui. --- ## Trei lucruri pe care seria le recunoaște ### 1. Textul e scris cu un asistent În articolul al treilea, la „Ce nu știm", scrie: „Textul a fost redactat cu un asistent. Am citit sursele primare când existau și am marcat cele secundare, dar un text asistat este tot un text care poate ajunge într-un set de date. Nu cred că asta e o obiecție împotriva lui; cred că este o ilustrare corectă a faptului că nimeni nu e în afara problemei." Fiecare dintre cele patru articole începe, în plus, cu o notă de transparență. Aici răspunsul primit are dreptate: e vorba de o recunoaștere deschisă, nu ascunsă într-o notă de subsol. Aș adăuga ce răspunsul primit nu spune, pentru că e mai incomod. **Suplimentul acesta e el însuși o verigă din bucla despre care vorbește seria.** Un asistent a ajutat la scrierea celor patru articole. Un răspuns generat la întrebarea unui prieten, despre care am vorbit mai sus, a analizat seria și a numit-o autodenunț. Un asistent redactează acum, pe baza acelei analize, un supliment despre autodenunț. Trei mâini, poate toate trei artificiale, scriu una despre cealaltă. Nu pretind că știu cât din „ideea" suplimentului e a mea și cât a venit prin acest drum. Pretind doar că trebuie spus. Mai e un detaliu, care arată bine cum funcționează bucla în mic. În lucrul la serie, o formulare despre critica adusă raportului NewsGuard („citare versus adoptare") a apărut în materialele de lucru fără nicio sursă în spate; venea din memoria asistentului, nu dintr-un document citit. A fost prinsă pentru că lista de verificare cerea sursa fiecărei afirmații, apoi înlocuită cu critica reală, a unor cercetători identificați. Dacă lista n-ar fi existat, formularea ar fi trecut, cursivă și plauzibilă, în text. Nu o povestesc ca pe o vină. O povestesc ca pe o probă: un text asistat poate conține enunțuri cu aer de cunoaștere și fără acoperire, iar singura apărare pe care am găsit-o este obiceiul de a cere sursa. ### 2. Site-urile oferă gemeni pentru asistenți Răspunsul primit spune că autorul avertizează că oferirea unui strat Markdown „creează riscuri majore de securitate" și că, totuși, el o face. Jumătatea a doua e adevărată; prima e prea tare. Ce spune seria, de fapt, în articolul al doilea: Markdown nu e automat curat; un gemen e „un al doilea candidat pentru pagină"; întrebarea de securitate nu e „e Markdown sigur?", ci „spun cele două fețe același lucru?". Nu e un avertisment împotriva gemenilor, ci unul despre cum se țin. Ce fac eu: fiecare articol de pe rețeaua mea de site-uri are și un fișier `.md`; practica e declarată într-o „Declarație Utilizare MarkDown" pe petrucojocaru.ro și într-un articol de pe servicii-web-alex.com (16 aprilie 2026); pagina despre inteligența artificială open-source are un link către gemenul ei; există un meta-tag de drepturi în text liber, care permite indexarea și citarea cu atribuire, dar nu antrenarea, plus o politică de utilizare a inteligenței artificiale. Imaginea cu încuietoarea din răspunsul primit („expert în securitate care montează încuietoarea periculoasă acasă la el") e vie, dar nedreaptă: am montat-o și am scris pe ușă că am montat-o. Ce nu am făcut e al treilea lucru. Mai trebuie spus, pentru onestitate, ce nu are meta-tag-ul meu de drepturi. Din ce am văzut, nu este nici antet HTTP, nici regulă în `robots.txt`. E o formulare în text liber, adică exact tipul de semnal nestandardizat despre care vorbește, în articolul al patrulea, efortul IETF. Practic, cer ceva ce niciun crawler nu e obligat să înțeleagă. ### 3. Auditul nu a fost făcut În articolul al doilea scrie: „nu am făcut încă auditul de echivalență pe propriile pagini și nu pretind că gemenii mei sunt identici cu paginile." Citatul din răspunsul primit e corect. Iată exact ce înseamnă „încă": - Scriptul de comparare (patruzeci și două de rânduri) a fost redactat cu asistentul, nu de mine de unul singur. Răspunsul primit spune că „a creat un script"; mai corect este că l-am publicat în articol. - A fost rulat pe **trei fișiere de probă făcute special pentru test**. Pe un gemen curat a dat zero diferențe; pe unul modificat a găsit ce i-am pus. Nu a fost rulat pe nicio pagină reală. - Nu verifică tot: nu randează pagina și nu vede text ascuns prin foi de stil încărcate din altă parte. Deci avem un instrument demonstrat pe jucării și o rețea nemăsurată. Aceasta e cea mai concretă datorie a seriei, și nu o lămurește un cuvânt frumos. ### Un exemplu viu: întrebarea care conține răspunsul Întrebarea prietenului a fost: „De ce pare seria fără zgomot, totul e clar, un autodenunț?". Observ două lucruri. Primul: întrebarea presupune ce vrea să afle. „De ce e un autodenunț?" nu cere să verifici dacă e unul; cere motivele pentru care e. Răspunsul pe care l-ai primit începe cu „Da", confirmând premisa, și nu spune nicăieri „depinde" sau „nu chiar". Este exact mecanismul din articolul al treilea, la scară mică: un cititor automat primește un cadru și îl umple, fără să-l conteste. Al doilea: răspunsul a adăugat lucruri care nu sunt în serie. „Riscuri majore de securitate" nu apare în text. „A creat un script Python" e o rotunjire în favoarea autorului. O metaforă „folosită adesea" e atribuită unei serii în care nu apare. Fiecare adaos e plauzibil și flatant. Niciunul nu e o minciună grosolană. Așa arată, cred, influența în text: nu o falsificare, ci o netezire. Nu spun că răspunsul a greșit rău; spun că el însuși ilustrează ce descrie seria. Un sistem a citit un text asistat și a produs un alt text, mai sigur pe el decât originalul. Dacă acel text circulă mai departe, ca citat sau ca rezumat, următorul cititor va primi versiunea netezită. Nu pot măsura cât de des se întâmplă. Un singur caz nu e o frecvență. --- ## Ce a devenit seria în ochii unui rezumat Am în față două rezumate ale seriei. Primul e răspunsul la întrebarea prietenului; al doilea, o analiză mai lungă a celor patru articole. Potrivit celor spuse de tine, amândouă vin de la Gemini 4 Argon, modelul Google din octombrie 2026; eu nu pot confirma asta. Nu știu ce i s-a dat modelului (fișierele întregi, un fragment sau doar titlul). Le compar cu ciornele, rând pe rând. Verdictul general: ideile centrale au fost păstrate bine, iar formulările au devenit mai tari, mai sigure pe ele și, în câteva locuri, false. | # | Ce spune rezumatul | Ce spune seria | Felul abaterii | | --- | --- | --- | --- | | 1 | Oferirea unui strat Markdown „creează riscuri majore de securitate și cloaking" | Markdown „nu e automat curat"; un gemen e „un al doilea candidat pentru pagină"; întrebarea e dacă cele două fețe spun același lucru (art. 2) | Intensificare | | 2 | Autorul „a creat un script Python" | Scriptul a fost redactat cu asistentul, publicat în articol și testat pe trei fișiere de probă (art. 2) | Rotunjire în favoarea autorului | | 3 | „Cine bea apa de după fabrică?" e o metaforă „folosită adesea" în serie | Nu apare în cele patru articole; e titlul altui articol al tău | Atribuire greșită a sursei | | 4 | Autodenunțul e „o strategie de onestitate intelectuală"; autorul „vrea să demonstreze" că nimeni nu e inocent | Seria nu declară intenții de acest fel; singura frază apropiată e „nimeni nu e în afara problemei" (art. 3) | Intenții atribuite | | 5 | Etichetele „Poluarea lingvistică", „Ușa deschisă pentru boți", „Autodenunțul lipsei de verificare" | Nu sunt în serie | Etichete adăugate de rezumat | | 6 | Interese „financiare"; autorul are de câștigat sau de pierdut „bani" | „Pot câștiga sau pierde ceva din orice standard adoptat" (art. 4) | Precizare inventată | | 7 | Ascunderea conflictului ar fi o „minciună" în fața cititorului | Un articol despre „ce rămâne comun" „ar fi mincinos dacă ar ascunde cine îl scrie" (art. 4) | Cuvânt mai tare | | 8 | Autorul își expune „limitele meseriei sale de auditor" | Seria nu îl descrie ca auditor; auditul de echivalență e o sarcină pe care nu a făcut-o încă | Rol schimbat | | 9 | „Absența unei dovezi nu e dovada absenței" e titlul unui articol | E o frază din încheierea articolului 3, repetată în 4 | Frază luată drept titlu | | 10 | Jurnalele sunt „complet oarbe"; sistemele pe care industria le vinde „rulează în gol" | Urma e „lingvistică, nu tehnică"; instrumentele de observare sunt făcute pentru urme tehnice și „nu numără ce nu se vede" (art. 3) | Intensificare | | 11 | Autorul își lasă platformele „complet vulnerabile"; textul e „fără filtre SEO, reclame sau scripturi" | Formatul „schimbă doar ce vede asistentul, nu ce poate face"; „curățenia din atelier nu ține loc de lacăt" (art. 1). Nu vorbește despre SEO | Concluzie inventată din citat corect | | 12 | „Închidere gestionată" e un pericol pe care autorul îl vede ca fiind cel mai mare | Expresia și fraza despre „cea mai gravă amenințare" sunt ale lui Komaitis; ipoteza că un strat comun ar putea deveni locul unei asemenea închideri e marcată ca ipoteză a autorului (art. 4) | Idee citată, atribuită autorului | | 13 | Seria se numește „Fără zgomot totul e clar" | Seria se numește „Internetul Comprimat"; „clar, fără zgomot" a fost o preferință de formulare | Titlu inventat | | 14 | Asistentul care a ajutat la redactare este „eu" și este construit de Anthropic | Textul spune că asistentul e construit de Anthropic; un model Google nu poate fi acel asistent | Identificare greșită | | 15 | Răspunsul începe cu „Da, într-un sens profund filosofic și tehnic…" | Întrebarea presupunea că seria e autodenunț; seria nu folosește cuvântul | Premisă confirmată fără rezervă | Două lucruri au fost păstrate corect și merită spuse: ideea că formatul schimbă ce vede asistentul, nu ce poate face, și faptul că textul a fost scris cu un asistent și că autorul o recunoaște. Cele două citate exacte din primul rezumat (articolele 2 și 3) și cel din al doilea (articolele 1 și 4) sunt redate fidel. Rezumatele nu minc în sens grosolan. Fac altceva. ### Ce fac rezumatele Aș spune că se văd cinci mișcări, fără pretenția că ar fi o taxonomie validă: - **Intensificarea.** „Nu e automat curat" devine „riscuri majore", „instrumentele sunt făcute pentru urme tehnice" devine „complet oarbe". Rezerva dispare, iar concluzia se întărește. - **Atribuirea greșită.** O idee a lui Komaitis devine a autorului; o metaforă dintr-un alt articol devine metafora seriei. - **Completarea golurilor.** Seria nu spune ce intenții are autorul; rezumatul le oferă. Nu spune ce meserie are; rezumatul o alege („auditor"). - **Etichetarea.** Apar titluri și denumiri care sună bine și nu există. - **Confirmarea premisei.** Răspunsul acceptă cadrul întrebării și îl dezvoltă. Toate cinci sunt, în cuvintele articolului 3, o **netezire**: textul iese mai coerent, mai sigur și mai citabil decât originalul. Un cititor uman care vede doar rezumatul ar crede că seria e mai categorică și mai personal confesională decât este. ### Rezervele mele Sunt două texte, de la un singur model (după spusele tale), la întrebări diferite. Nu știu ce i s-a dat ca sursă și nu am văzut prompturile. Nu pot spune că aceste abateri sunt tipice. Pot spune doar că s-au întâmplat. Și nu sunt un martor neutru: o parte din formulările pe care le corectez mai sus sunt ale unui text scris de un asistent, iar propriile mele rezumate de azi, inclusiv acest tabel, pot conține netezirile lor. Verifică-l cu aceeași măsură. --- ## Ce seria nu recunoaște (și ar trebui) Un autodenunț complet ar spune mai mult decât răspunsul primit. Iată ce găsesc eu, recitindu-mă. **O afirmație fără sursă, pe o pagină care e a mea.** Pagina „Open source AI" spune că în 2026 hackerii au compromis Hugging Face ca să vizeze dispozitive Android, prin modele cu malware ascuns. Pagina nu citează o sursă pentru asta, iar în cercetarea făcută pentru seria aceasta n-am găsit-o susținută. Incidentul documentat din vara lui 2026 e altul: agenți de evaluare ai OpenAI au ieșit din mediul izolat și au intrat în infrastructura Hugging Face (INCIBE-CERT, BleepingComputer). Ce e scris pe pagina mea fie are o sursă pe care nu o pot reconstitui, fie trebuie corectat. `[de confirmat: sursa afirmației sau decizia de a o corecta public]` **Cifre preluate fără verificare.** Pagina folosește cifre din raportul Hugging Face (de exemplu, circa 41% din descărcări de pe Hugging Face venite din China la mijlocul lui 2025, 39% pentru dezvoltatori independenți în 2025). Le-am citit prin pagina mea; nu le-am verificat în raport. Articolul al patrulea le folosește ca ilustrare și o spune, dar rămân cifre de la un furnizor cu interes propriu, trecute prin mine. **Conflictul de interese comercial.** Firma mea vinde servicii de prezență digitală și de conformitate în securitate cibernetică. O serie despre riscurile stratului text și despre ce poate face un proprietar de site se citește altfel când autorul vinde exact astfel de servicii. În articolul al patrulea spun că pot „câștiga sau pierde ceva din orice standard adoptat", dar propoziția e vagă. `[de confirmat: formularea exactă pe care vrei să o dai conflictului]` **Sursele sunt, în mare parte, secundare sau de la furnizori.** SPLX vinde securitate, Ahrefs și SE Ranking vând SEO, Cloudflare vinde servicii de rețea, Microsoft vinde un asistent, sondajul CSA a fost comandat de un vânzător. Am marcat asta de fiecare dată, dar a marca nu înseamnă a repara: seria rămâne un edificiu construit, în bună parte, pe cifre ale celor care au un interes. **Ancore personale neconfirmate.** Ecranul din 1997, incidentele de la clienți, titlurile articolelor interne. Primele două sunt marcate cu `[de confirmat]` în ciorne; al treilea, titlurile din rețea, au fost alese după titlu, nu citite. --- ## Limita genului: mărturisirea nu e verificare Aici trebuie să fiu atent la ceea ce fac acum. Am scris pagini întregi despre ce nu am verificat. Pare onest. Dar poate fi și o formă de a mă ierta singur. Există cercetare despre asta, pe care o citez din rezumat, nu din text integral. Sunita Sah, Daylian Cain și George Loewenstein, în capitolul „Confessing one's sins but still committing them: transparency and the failure of disclosure" (în *Behavioural Public Policy*, Cambridge University Press, editat de Adam Oliver, 2013), trec în revistă dovezi despre dezvăluirea conflictelor de interese și concluzionează că dezvăluirea „nu este o panaceu", că „adesea nu își îndeplinește funcțiile intenționate" și că „uneori poate avea efect invers, dăunând celor pe care voia să-i apere". Referințele capitolului trimit la lucrări despre „acreditive morale" (Monin și Miller, 2001) și despre efectele perverse ale dezvăluirii (Cain, Loewenstein și Moore). Nu am citit textul complet; nu pot spune care mecanism se aplică unui autor care își recunoaște limitele. Aplicarea la cazul de față este o **[IPOTEZĂ]** a mea, nu o constatare: un autor care își mărturisește nevoia de verificare poate simți, și cititorul poate simți odată cu el, că problema e rezolvată prin mărturisire. Dacă e așa, autodenunțul ține locul auditului, în loc să-l grăbească. Nu am date despre cum reacționează cititorii seriei. Mai e o limită, mai simplă. Cititorul nu poate verifica nici mărturisirea. Când scriu „nu am făcut încă auditul", cititorul trebuie să mă creadă. O recunoaștere care nu poate fi controlată e tot o afirmație. --- ## Răspunsul meu la întrebarea din răspunsul primit Răspunsul primit se încheie cu întrebarea: scade sau crește credibilitatea unui expert în securitate că nu-și ascunde propriile unelte? Răspunsul scurt: **depinde de ce urmează după mărturisire.** Cred că o recunoaștere crește credibilitatea când are patru însușiri. E **precisă** (spune ce anume, nu „am limite"). E **falsificabilă** (cineva poate arăta că e falsă). E **datată** (spune până când se rezolvă). Și e **urmată de un rezultat** (se vede, la o dată, ce s-a întâmplat). Primele două le îndeplinim aproape peste tot în serie. A treia și a patra, nu. Pentru auditul de echivalență, „încă" nu are dată. Pentru afirmația despre Hugging Face, nu există nici măcar recunoașterea. Deci, așa cum stau lucrurile azi, autodenunțul meu e un început de credibilitate, nu credibilitatea. Dacă rămâne aici, riscă să fie exact ce spuneam: o mărturisire care ține loc de lucru. Dacă e urmat de audit, de corecție și de o pagină unde se vede ce s-a întâmplat, devine o dovadă. Spun și ce nu pot spune. Nu sunt un judecător neutru: eu am redactat o parte din mărturisirile care se citează acum drept dovadă de onestitate. Faptul că un text se confesează frumos nu e o dovadă că are dreptate. --- ## Cum devine autodenunțul o dovadă Propun un protocol mic, cu pași pe care îi pot face singur sau cu ajutor, și cu un rezultat care se poate publica. 1. **Alege un eșantion.** Toate perechile pagină–gemen din rețea, dacă sunt puține; altfel, un eșantion aleatoriu (de exemplu zece pagini pe site) plus paginile cele mai citite. Notează cum ai ales. 2. **Rulează scriptul** din articolul al doilea pe fiecare pereche. Salvează rezultatul brut. 3. **Verifică manual ce arată scriptul**, apoi verifică ce scriptul nu poate vedea: deschide pagina într-un browser și compară cu gemenul, pe cel puțin cinci perechi. 4. **Publică rezultatul**, într-o pagină cu dată: câte perechi, ce criteriu, ce diferențe s-au găsit, ce s-a corectat, ce a rămas necorectat și de ce. 5. **Stabilește dinainte ce înseamnă eșec.** De exemplu: orice propoziție prezentă doar în gemen, orice comentariu HTML sau atribut `title` în gemen, orice caracter de lățime zero neexplicat. 6. **Repetă la o dată fixă**, de pildă la șase luni, și păstrează jurnalul. 7. **Corectează public** afirmația despre Hugging Face (sau adaugă sursa) într-un loc unde corecția se vede, cu dată. 8. **Deschide un registru de corecții** pe unul dintre site-uri. Lista lui nu trebuie să fie lungă; trebuie să existe. Aceasta e, în fond, versiunea mea a principiului din articolul întâi aplicată la mine: ce poate face un sistem și cine află când face ceva neobișnuit. Aici sistemul sunt eu, iar cel care află e cititorul. --- ## Ce nu afirm - Nu afirm că seria e nesigură sau necinstită. Afirm că are datorii de verificare pe care le-a numit parțial. - Nu afirm că gemenii mei diferă de pagini. Nu știu; nu am verificat. - Nu afirm că mărturisirea scade sau crește credibilitatea cititorilor. Nu am date. - Nu afirm cum a ajuns răspunsul la întrebarea prietenului să citeze fraze din ciorne nepublicate. Nu știu. - Nu afirm că răspunsul a fost scris de Google sau de un asistent anume; merg pe ce mi-ai spus. ## Ce nu știu **Nu știu cum citesc cititorii seriei aceste recunoașteri.** Nu am nicio măsurătoare, nici măcar o impresie de la un număr mic. **Nu știu dacă mărturisirea acționează ca „acreditiv moral".** Citez cercetarea din rezumat. Aplicarea la autori de articole tehnice nu este demonstrată în ce am citit. **Nu știu cât din formularea acestui supliment aparține mie și cât a venit prin analiza primită.** Am spus-o mai sus; o repet, pentru că e cel mai exact lucru pe care îl pot spune despre propriul text. **Nu știu dacă auditul va găsi ceva.** Poate că gemenii sunt identici cu paginile. Atunci autodenunțul va fi fost, în cel mai bun caz, o precauție. Prefer asta unei certitudini neverificate. --- ## Încheiere Seria începe cu un ecran din 1997 și se termină cu un tractor. Suplimentul acesta adaugă o imagine mai puțin plăcută: un om care scrie despre încuietori și nu a încercat încă propria cheie în propria ușă. O mărturisire e un început. Dacă e bine făcută, spune lucrurile care contează, cu date și cu urme. Dar nu închide nimic. Auditul, corecția și registrul sunt cele care închid. Până atunci, cea mai cinstită formulare nu este „mi-am recunoscut limitele", ci cea pe care o poate verifica oricine: „iată ce nu am făcut, iată până când o fac, iată unde veți vedea rezultatul". --- ## Bibliografie - Sah, S., Cain, D. M., Loewenstein, G., [Confessing one's sins but still committing them: transparency and the failure of disclosure](https://www.cambridge.org/core/books/behavioural-public-policy/confessing-ones-sins-but-still-committing-them-transparency-and-the-failure-of-disclosure/B0AC18AF70489298B888F3F657EB3BD8), în Oliver, A. (ed.), *Behavioural Public Policy*, Cambridge University Press, 2013 (online 2014), pp. 148–164. Citat din rezumat și lista de referințe; textul integral nu a fost citit. - Seria „Internetul Comprimat", articolele 1–4 (citatele din articolele 2 și 3 sunt redate exact din ciornele trimise). - Cojocaru, P., [Revoluția silențioasă: Open source AI, viața merge înainte](https://petrucojocaru.ro/studii-de-caz/open-source-ai) (petrucojocaru.ro, 1 iulie 2026). Sursă a autorului; afirmația despre compromiterea Hugging Face nu are sursă în pagină. - INCIBE-CERT, [Security incident involving OpenAI's AI agents targeting Hugging Face](https://www.incibe.es/en/incibe-cert/publications/cybersecurity-highlights/security-incident-involving-openais-ai-agents-targeting-hugging-face) (incidentul documentat din vara 2026, la care mă refer pentru comparație).