Despre cum gândesc înainte să scriu — o declarație despre utilizarea AI
Ultima actualizare: martie 2026
Există un moment curios în orice proces de creație intelectuală — momentul dintre gând și expresie, acea fracțiune de secundă în care o intuiție vagă trebuie să devină propoziție. Psihologii cognitivi îl numesc traducere și îl consideră una dintre cele mai complexe operații mentale pe care le executăm aproape inconștient, în fiecare zi. Eu îl consider spațiul în care se decide, de fapt, dacă un text va fi viu sau mort.
Această declarație există pentru că în acel spațiu — dintre gând și expresie — am început să folosesc un instrument care nu exista cu câțiva ani în urmă. Și pentru că îți datorez transparență despre ce înseamnă asta, cu adevărat.
Există un tip de conversație pe care o am des cu clienții noi. Vine, de obicei, după ce le prezint primele schițe sau după ce livrăm un text pentru site. Cineva întreabă — uneori direct, alteori cu mai multă diplomație — dacă am folosit un program ca să scriu asta. Dacă nu e „scris de calculator". Dacă e al meu, cu adevărat.
Înțeleg de ce apare această întrebare. Și îi datorez un răspuns sincer — nu un răspuns de PR, nu un disclaimer juridic scris la 9 noaptea, ci un răspuns real despre cum arată munca mea zi de zi.
Da. Folosesc inteligență artificială. Iată cum, și iată ce înseamnă asta în practică.
Instrumentul și limitele lui
Modelele de limbaj de tip LLM — sisteme de inteligență artificială antrenate pe volume masive de text — au o proprietate fascinantă și, în egală măsură, înșelătoare: produc texte care seamănă cu gândirea fără să gândească în sensul propriu al cuvântului. Nu au experiențe. Nu au îndoieli autentice. Nu știu cum arată biroul unui secretar de primărie dintr-un oraș mic din Moldova, care încearcă să înțeleagă ce obligații îi impune o directivă europeană despre care a auzit prima dată acum trei luni.
Știu eu. Și această diferență nu este trivială. Folosesc AI-ul în procesul editorial al acestui site, dar în moduri specifice, pe care simt nevoia să le numesc:
Ca interlocutor pentru testarea ideilor. Înainte să scriu un argument, îl prezint unui model de limbaj și îi cer să-l contrazică. Nu pentru că am nevoie de permisiunea unui algoritm să cred ceva — ci pentru că procesul de a formula o idee suficient de clar încât să poată fi contrazisă o clarifică în mod fundamental. E o variantă modernizată a unei tehnici vechi: dialogul socratic, practicat cu un interlocutor care are acces la o cantitate absurdă de informație, dar nu la judecată.
Ca generator de structuri alternative. Uneori am materialul, dar nu am forma. Solicit variante de organizare, le compar cu intuiția mea despre cum trebuie să curgă textul, și aleg sau resping. Structura finală este întotdeauna rezultatul acestei tensiuni — nu al acceptării pasive a unui șablon.
Ca verificator de coerență logică. Un defect clasic al scriitorului care cunoaște prea bine subiectul este că sare implicit peste pași pe care cititorul nu îi poate urma. AI-ul, tratat ca un cititor sintetic fără acces la contextul meu, poate identifica aceste lacune înainte de publicare.
Nu folosesc cuvintele care mint în locul meu
Există o categorie de cuvinte pe care am decis să nu le folosesc când scriu despre instrumentele astea. Nu pe blogul ăsta. Nu în comunicarea cu clienții. Și cu greu în conversațiile obișnuite, deși acolo e mai greu de controlat pentru că oamenii le folosesc și tu ajungi să le reproduci fără să vrei, prin simpla gravitație a limbajului comun.
Cuvintele la care mă refer sunt „inteligent", „neuronal", „cognitiv" — și tot arsenalul de termeni cu care industria a ales să vândă niște instrumente care, în realitate, recunosc tipare statistice în cantități absurde de text. Fascinant? Da. Revoluționar în felul lui? Poate. Inteligent în sensul în care înțelegi tu cuvântul când te trezești dimineața și iei o decizie? Nu. Deloc.
Problema nu e semantică. Problema e că atunci când numești un instrument „inteligent", creezi în mintea celui care îl folosește o așteptare pe care instrumentul nu o poate onora constant — și la primul eșec, care va veni inevitabil, omul nu gândește calm a, o limitare tehnică normală. El gândește m-au mințit. Kahneman a documentat mecanismul ăsta ca efect de ancoră negativă. Eu l-am văzut în conversații cu clienți care au cumpărat de la alții înainte să ajungă la mine.
Antropomorfizarea unei unelte — să îi spui că „înțelege", că „simte relevanța", că „gândește" — e o înșelăciune de marketing, chiar dacă nimeni din echipa care a scris copy-ul n-a intenționat să mintă. Intenția nu contează. Efectul contează. Și efectul e că supradenomirea adaugă un risc de percepție la fel de periculos ca un bug critic — și mult mai ignorat, pentru că nu apare pe nicio hartă de risc, nu are owner, nu are metrică.
Pe blogul ăsta, încerc să fiu consecvent cu principiul ăsta. „Model de limbaj." „Instrument de structurare." „Sistem de predicție bazat pe tipare." Mai puțin spectaculos. Mai aproape de ce e, cu adevărat.
Am scris mai pe larg despre mecanismul exact — inclusiv cu exemple din sectorul public și din industria apărării — pe petrucojocaru.ro, în articolul Greșeli de marketing în produsul AI: „Inteligență" și „Neuronal" vs. realitatea experienței. Dacă te interesează de unde vine frustrarea față de AI-ul care „nu e deloc inteligent", răspunsul e acolo.
Ce instrumente folosesc și pentru ce
Nu mă limitez la un singur instrument. Fiecare are punctele lui forte și le folosesc în funcție de sarcină:
| Instrument | Cum îl folosesc |
|---|---|
| ChatGPT | Brainstorming rapid, structurare de idei, primul draft al unor texte comerciale pe care le rescriu ulterior. |
| Claude (Anthropic) | Texte mai lungi și mai nuanțate, analiză de conținut, reformulări când simt că un text sună mecanic. Are un simț mai bun al registrului. |
| Gemini (Google) | Verificare rapidă a unor informații, comparații, contextualizare locală pentru conținut românesc. |
| Midjourney | Generare de imagini pentru mockup-uri, ilustrații de concept și propuneri vizuale înainte de brief-ul final cu clientul. |
| GitHub Copilot | Asistență în cod — completare, sugestii, depanare rapidă. Nu scrie codul în locul meu, ci accelerează munca repetitivă. |
| Cursor | Editor de cod cu AI integrat. Util mai ales când refactorizez secțiuni mari sau când lucrez cu cod moștenit de la proiecte vechi. |
Cum intră AI-ul în procesul meu de lucru
1. Generarea și verificarea ideilor
Când încep un proiect nou — un site de prezentare, o structură de conținut, o arhitectură de magazin online — nu deschid AI-ul ca să-mi spună ce să fac. Îl deschid ca să testez ce am deja în cap. Îi prezint ideea, îl întreb unde greșește, ce am ratat, ce ar face un utilizator care nu știe nimic despre client. Procesul de a formula o idee suficient de clar încât să poți fi contrazis o clarifică în mod fundamental.
Decizia finală — structura site-ului, mesajul principal, ierarhia paginilor — îmi aparține întotdeauna mie. Și vine din înțelegerea clientului, nu din output-ul unui algoritm.
2. Codul — accelerat, nu înlocuit
Copilot și Cursor sunt parte din fluxul meu de lucru zilnic. Dacă ești programator și spui că nu folosești deloc asistență AI în 2026, fie minți, fie pierzi timp inutil cu lucruri pe care un instrument le poate face în 10 secunde.
Dar există o distincție importantă: AI-ul sugerează cod, eu îl înțeleg și îl validez. Nu accept niciodată un bloc de cod fără să știu exact ce face. Un site de centru medical care colectează date ale pacienților nu poate rula cod pe care nu îl înțelege nimeni — pentru că atunci când ceva se strică, și se va strica, trebuie să știi unde să cauți.
Zece ani de cod înseamnă că știu când o sugestie de la Copilot e elegantă și când e o groapă deghizată în soluție.
3. Design-ul vizual — concept rapid, execuție umană
Midjourney intră în procesul meu la faza de concept — generez variante vizuale pe care le prezint clienților pentru a stabili direcția: tonul de culori, atmosfera, stilul ilustrațiilor. E mult mai rapid decât să descriu în cuvinte ce înseamnă „modern dar cald" sau „profesional fără să fie rece".
Designul final — layout-ul, tipografia, adaptarea la identitatea vizuală a clientului — este executat de mine, manual, cu instrumente de design. Imaginile generate AI nu ajung niciodată direct pe un site de client fără să fie evaluate, adaptate și contextuale.
4. Conținutul scris — schelet AI, carne umană
Textele de pe site-urile pe care le livrez sunt scrise de mine. AI-ul poate propune o structură, poate sugera un unghi de abordare, poate identifica un gol logic într-un text. Dar vocea, exemplele din practică, tonul adaptat la publicul specific al fiecărui client — acestea vin din experiență trăită, nu dintr-o bază de date.
Un text pentru o clinică din Botoșani nu poate suna ca un text generic pentru o clinică din București. Știu asta nu pentru că am citit despre diferențele culturale regionale, ci pentru că am lucrat cu amândouă tipurile de clienți.
Despre suspiciuni și prejudecăți — și de ce le înțeleg
Mulți dintre clienții mei au ajuns la mine după o experiență proastă cu un alt furnizor. Cineva care a livrat un site „în 3 zile" — și se vedea. Cineva care a dat copy-paste la texte din altă parte fără să schimbe măcar numele orașului. Cineva care, atunci când AI-ul a apărut, a început să livreze conținut generat automat fără nicio intervenție umană și fără să anunțe pe nimeni.
Înțeleg de unde vine neîncrederea. Nu e irațională. E lecția învățată dintr-o piață în care calitatea e greu de evaluat înainte de livrare.
Răspunsul meu la această suspiciune nu e să jur că nu folosesc AI. E să explic exact cum îl folosesc — și unde pun eu, omul cu zece ani de experiență, judecata pe care niciun instrument nu o poate înlocui.
„AI-ul mă ajută să lucrez mai repede. Experiența mă ajută să lucrez bine. Clientul primește ambele."
Ce nu face AI-ul în proiectele mele
- Nu ia decizii strategice. Arhitectura site-ului, structura de navigare, mesajul principal — toate vin din înțelegerea afacerii clientului, nu dintr-un prompt.
- Nu verifică legislația în locul meu. GDPR, Legea 232/2022, cerințele specifice pentru site-urile medicale — le verific manual, pentru că un model de limbaj poate cita cu același aplomb o lege în vigoare și una abrogată.
- Nu livrează cod neverificat. Orice sugestie de cod este citită, înțeleasă și testată înainte să ajungă în producție.
- Nu înlocuiește comunicarea cu clientul. Brieful, feedbackul, clarificările — acestea se fac între oameni, nu prin intermediari algoritmici.
- Nu produce imagini care ajung direct pe site fără evaluare. Orice vizual generat AI este filtrat, adaptat și verificat pentru relevanță și conformitate.
Standardele după care lucrez
Transparență — această declarație există și este actualizată. Dacă practica mea se schimbă, schimb și documentul.
Responsabilitate — semnez tot ce livrez. Dacă ceva nu funcționează sau nu e conform cu ce am promis, eu sunt persoana de contact, nu un chatbot.
Acuratețe — informațiile tehnice și juridice din proiectele mele sunt verificate manual. Erorile se corectează, vizibil și fără escamotare.
Relevanță locală — lucrez cu realitatea românească: cu bugetele ei, cu legislația ei, cu așteptările și prejudecățile ei. Conținutul pe care îl livrez este gândit pentru publicul real al fiecărui client, nu pentru un public generic.
O întrebare deschisă
Dacă vrei să știi cum a fost produs un element specific dintr-un proiect al tău — un text, o imagine, un bloc de cod — întreabă-mă direct. Nu am un filtru între mine și întrebările tale și nu am nimic de ascuns în modul în care lucrez.
Instrumentele se schimbă în fiecare an. Modul în care le folosesc — cu judecată, cu responsabilitate, cu experiența din spate — rămâne al meu.
Ce rămâne uman și de ce
Cercetările recente în neuroștiința creativității sugerează că ceea ce numim voce în scriere nu este un simplu stil — este expresia unui sistem integrat de memorie episodică, valori personale și pattern-uri emoționale formate în timp. Cu alte cuvinte, vocea nu poate fi separată de biografia celui care scrie.
Opt ani de lucru direct cu instituții publice românești au produs în mine un tip specific de cunoaștere — nu abstractă, ci întruchipată, cum ar spune filosofii pragmatiști. Știu nu doar că există Legea 232/2022, ci cum se manifestă absența conformității cu ea în viața concretă a unui spital sau a unei școli. Știu nu doar că GDPR-ul impune anumite obligații, ci ce întrebări pune un administrator public atunci când încearcă, sincer, să le respecte cu resursele pe care le are.
Această cunoaștere nu tranzitează prin AI. Documentarea legislativă, verificarea surselor, judecata editorială despre ce este relevant pentru publicul acestui site — toate acestea rămân procese pe care le execut manual, cu responsabilitate directă și cu conștiința că o eroare are consecințe reale pentru oameni reali.
Redactarea propriu-zisă este, de asemenea, integral umană. Nu pentru un motiv romantic legat de autenticitate — ci pentru că frazele care ajung pe pagina aceasta poartă semnătura mea și îmi reprezintă judecata. Nimeni altcineva, uman sau artificial, nu poate fi responsabil pentru ele în locul meu.
Transparența ca practică, nu ca performanță
Există o tentație în cultura digitală actuală de a trata transparența ca pe un gest strategic — o declarație care funcționează ca vaccinare împotriva criticii. Nu asta încerc să fac aici.
Există o dimensiune a acestei onestități pe care o tratez explicit, pentru că văd că aproape nimeni nu o menționează: instrumentele enumerate în această declarație nu sunt stabile. Un model de limbaj actualizat la fiecare șase până la zece luni poate schimba semnificativ comportamentul, capabilitățile și limitele față de versiunea anterioară — uneori îmbunătățindu-le, alteori modificând tipare pe care le cunoșteam și în care îmi calibrasem judecata. Ce scriu azi despre cum se comportă Claude sau ChatGPT în procesul meu editorial poate fi parțial inexact peste un an — nu pentru că aș fi mințit, ci pentru că instrumentul s-a schimbat între timp. Prin urmare, această declarație nu este o fotografie statică a unui flux de lucru fix: este un document în revizuire activă, ale cărui detalii tehnice reflectă versiunile folosite la momentul ultimei actualizări. Dacă te bazezi pe ea pentru o decizie importantă — de colaborare, de evaluare, de conformitate — verifică data din subsol și, dacă e veche, întreabă-mă direct.
Încerc să articulez o poziție față de o tehnologie care ridică întrebări serioase despre natura gândirii, a autorității intelectuale și a responsabilității editoriale. Aceste întrebări nu au răspunsuri finale. Dar absența lor din discursul public despre cum e produs conținutul digital mi se pare o formă de necinste — mai ales într-un moment în care cititorii au tot mai puțin acces la instrumentele necesare pentru a distinge singuri.
Standardele după care lucrez sunt simple: acuratețe factuală verificabilă, coerență între ce declar și ce practic, responsabilitate directă față de tot ce public și relevanță pentru contextul specific în care trăiesc și lucrează oamenii cărora li se adresează acest site.
Această declarație se actualizează ori de câte ori practica mea editorială evoluează. Nu este un document static — este o reflecție vie a unui proces în continuă ajustare.
Etichetarea conținutului generat
Dacă vreodată o secțiune de text generată AI (de exemplu, o listă sau o structură) ar ajunge pe site-ul unui client fără modificări substanțiale, ar fi util ca acea secțiune să fie marcată vizual ca fiind generată cu ajutorul IA, pe lângă declarația generală.
O invitație deschisă
Dacă ai întrebări despre cum a fost produs un articol specific, despre sursele folosite sau despre măsura în care AI a intervenit într-un text anume, scrie-mi direct. Nu există răspunsuri pe care nu sunt pregătit să le dau.
Întrebări și răspunsuri
1. Folosești inteligență artificială în munca ta? Da, și nu încerc să ascund asta. Folosesc modele de limbaj ca interlocutori pentru testarea ideilor, generatoare de structuri alternative și verificatori de coerență logică — nu ca înlocuitori ai judecății mele.
2. Dacă folosești AI, mai e conținutul „al tău"? Da. Vocea, exemplele din practică, tonul adaptat fiecărui client, deciziile editoriale — toate vin din experiență trăită. AI-ul poate propune o structură sau identifica un gol logic, dar fraza care ajunge pe pagină poartă semnătura mea și îmi reprezintă judecata.
3. De ce eviți cuvinte ca „inteligent" sau „cognitiv" când vorbești despre aceste instrumente? Pentru că antropomorfizarea unei unelte creează așteptări pe care instrumentul nu le poate onora constant. La primul eșec — care vine inevitabil — omul nu gândește o limitare tehnică normală, ci m-au mințit. Supradenomirea adaugă un risc de percepție la fel de periculos ca un bug critic, și mult mai ignorat.
4. Cum verifici că informațiile juridice sau tehnice din proiectele tale sunt corecte? Le verific manual, întotdeauna. Un model de limbaj poate cita cu același aplomb o lege în vigoare și una abrogată. GDPR, Legea 232/2022, cerințele specifice pentru site-uri medicale — toate trec printr-o verificare directă, cu responsabilitate personală.
5. Codul pe care îl livrezi e generat de AI? Parțial sugerat, niciodată acceptat orb. Orice bloc de cod primit de la Copilot sau Cursor este citit, înțeles și testat înainte să ajungă în producție. Un site de centru medical care colectează date ale pacienților nu poate rula cod pe care nu îl înțelege nimeni.
6. Imaginile generate AI ajung direct pe site-urile clienților tăi? Nu. Orice vizual generat AI este filtrat, adaptat și verificat pentru relevanță și conformitate. Midjourney intră în procesul meu la faza de concept — pentru a stabili direcția vizuală, nu ca livrabil final.
7. Cum știu că un text livrat de tine nu e copy-paste dintr-un chatbot? Printr-un lucru simplu: un text pentru o clinică din Botoșani nu poate suna ca un text generic pentru o clinică din București. Cunoașterea locală, contextul specific al fiecărui client și exemplele din practică nu tranzitează prin AI — vin din opt ani de lucru direct cu instituții și afaceri reale.
8. Cine ia deciziile strategice — tu sau AI-ul? Eu. Arhitectura site-ului, structura de navigare, mesajul principal — toate vin din înțelegerea afacerii clientului. AI-ul nu ia decizii strategice și nu înlocuiește comunicarea directă cu clientul.
9. Această declarație se va schimba? Da, și în mod intenționat. Instrumentele se actualizează la fiecare șase-zece luni, uneori cu modificări semnificative de comportament față de versiunea anterioară. Declarația reflectă practica editorială la momentul ultimei actualizări și se revizuiește ori de câte ori aceasta evoluează.
10. Pot să te întreb direct cum a fost produs un element specific dintr-un proiect al meu? Da, oricând. Nu există răspunsuri pe care nu sunt pregătit să le dau despre cum a fost produs un text, o imagine sau un bloc de cod. Transparența nu e aici un gest strategic — e o practică efectivă.
11. Se conformează cerințelor de transparență și responsabilitate prevăzute de Regulamentul UE 2024/1689 (AI Act)? Textul „Despre cum gândesc înainte să scriu — o declarație despre utilizarea AI” este un exemplu de bună practică și se conformează cerințelor de transparență și responsabilitate prevăzute de Regulamentul UE 2024/1689 (AI Act).
Ultima revizuire: martie 2026.
