Omul nu este înlocuit de robot, ci de cel care folosește AI

AI - o unealtă

”Viitorul aparține nu celor mai tehnici, ci celor mai umani - celor care știu să folosească tehnologia pentru a-și amplifica umanitatea, nu pentru a o înlocui.”

 

Îmi amintesc exact cum arăta biroul tatălui meu. Nu că ar fi avut un birou adevărat — era un colț din sufragerie, o masă de lemn cu un sertar care nu se închidea niciodată complet, în care ținea facturi, un pix fără capac și un carnet cu numere de telefon scrise cu o caligrafie pe care acum o recunosc în scrisul meu de mână când mă grăbesc. Nu exista nimic digital acolo. Totul era hârtie, cerneală, urmă fizică. Dacă cineva voia să îi ia ceva, trebuia să intre în casă, să deschidă sertarul, să atingă hârtia. Exista o rezistență materială a lucrurilor.

Acum stau la propriul meu birou — care este un laptop pe o masă, lângă o ceașcă de cafea pe care am uitat-o acolo de ieri seară — și încerc să înțeleg că tot ce am scris în ultimii opt ani există într-un format pe care un robot îl poate aspira în câteva secunde, fără să deschidă niciun sertar, fără să atingă nimic, fără să lase vreo urmă că a trecut pe aici.

Și prima întrebare care îmi vine nu este una tehnică. Este una mai veche, mai personală: ce înseamnă să îți aperi munca atunci când munca ta nu mai are greutate fizică?

Hits: 44

Acest articol este o mărturisire, nu un manifest. Nu am pretenția de a reprezenta o școală de gândire. Am pretenția, mai modestă și mai periculoasă, de a spune ce am văzut.

Singurătatea celui care nu aplaudă. Există un moment specific — și cine a trăit înțelege exact despre ce moment vorbesc — în care simți că sala întreagă bate din palme și tu stai cu mâinile în poală, nu din lene, nu din rea-voință, ci pentru că nu ai văzut nimic care să merite aplauze.

Momentul acela e incomod. Nu pentru că ești sigur că ai dreptate. Ci pentru că nu ești sigur nici că greșești. Și tocmai această suspendare, această nehotărâre lucidă, te face invizibil în conversația publică, unde se cere ori entuziasm, ori frică — ambele la decibeli mari, ambele vândute bine pe rețelele sociale, ambele convenabile industriei care produce hype.

Eu am ajuns la scepticismul meu față de inteligența artificială generativă pe o cale care nu trece printr-un laborator. Am ajuns la el prin munca de zi cu zi cu instituții publice românești — primării, școli, consilii județene — care cumpărau sau doreau să cumpere „soluții AI" fără să știe bine ce cumpărau și, mai important, fără să știe ce pierdeau prin simplul act al cumpărării. Am ajuns la el prin lectură: Filocalia, Jung, Noica, Petre Țuțea. Prin conversații cu oameni simpli care mi-au spus, cu intuiția aceea directă pe care o cultivă sărăcia și viața grea, că „vorba multă, sărăcia omului" — și că o mașinărie care produce mii de cuvinte pe secundă ar trebui privită cu aceeași suspiciune cu care privești pe cel care vorbește cel mai tare la o petrecere.

Hits: 156

Paralelă perfect inteligibilă și legitimă ca joc de idei exprapolând celebră maximă a filozofului român  — sau cum a anticipat Petre Țuțea criza de sens a inteligenței artificiale, cu douăzeci de ani înainte ca ea să existe.

Ascultă rezumatul audio dialogat

În secolul XX, cea mai gravă blasfemie părea să fie „Dumnezeu a murit" — proclamația nietzscheană pe care o citim azi mai mult ca diagnostic al unei epoci decât ca adevăr filozofic. Ea spunea că omul a eliminat referința transcendentă și că rămâne singur cu sine însuși, să-și fabrice sensul din propria substanță.

Blasfemia secolului XXI este mai subtilă și, prin aceasta, mai periculoasă: este credința că Omul poate crea un Dumnezeu fără să rămână el însuși Dumnezeul acelei creații. Că poate delega transcendența. Că poate construi o entitate care să preia funcțiile pe care nu mai vrea să le îndeplinească el însuși — funcția de orientare, de sens, de judecată, de înțelepciune.

Despre contiință: nu poți delega transcendența. Nu există subcontractare în acest sens.

„Omul fără Dumnezeu este un animal rațional și vorbitor care vine de nicăieri și merge spre nicăieri." — Petre Țuțea

Hits: 155

O iluzie confortabilă. Există o minciună pe care o spunem colectiv, în fiecare zi, de câte ori deschidem un chatbot și primim un răspuns care sună a înțelepciune. Minciuna nu e rostită cu voce tare. Nu apare în termeni și condiții. Nu e demonstrabilă în niciun tribunal. E mai subtilă: e sentimentul că am înțeles ceva. Că am gândit. Că am ajuns, prin efortul nostru intelectual combinat cu puterea mașinii, la o concluzie validă. „cele spuse înainte". E o introducere care nu se mulțumește să fie introducere.

Ascultă rezumat audio dialogat

Nu e adevărat.

Nu e adevărat și nu e inofensiv. Și tocmai pentru că e atât de confortabil, de fluid, de aproape inevitabil — merită examinat cu instrumentele pe care, în mod paradoxal, ne lăsăm să le pierdem tocmai în fața lui: gândirea critică, răbdarea, capacitatea de a suporta incertitudinea fără să apăsăm un buton.

Stai cu asta o clipă. Nu continua. Nu da scroll.

Există un moment în orice lectură adevărată când rezistența textului te face să te oprești. Când fraza nu cedează imediat și tu trebuie să lucrezi. Acel moment de frecare — acel mic disconfort cognitiv — este tocmai locul unde se întâmplă înțelegerea. Nu înainte. Nu după. Acolo, în acel interstitiu incomod.

Acum imaginează-ți că acel moment dispare. Că întotdeauna există o voce care completează fraza, rezumă argumentul, îți servește concluzia pe o tavă de argint digital. Imaginează-ți că dispare sistematic, în milioane de creiere, zi de zi, timp de câțiva ani.

Asta nu e o ipoteză de lucru. E o descriere a prezentului.

Hits: 139

O meditație despre frică, fizică și valoarea care nu se digitalizează

Există o frică pe care o recunosc imediat când o văd în ochii oamenilor cu care vorbesc. Nu e frica de eșec, nici de sărăcie în sensul clasic. E o frică mai subtilă și mai modernă: frica de a deveni irelevant. De a fi depășit de o mașină care nu obosește, nu cere mărire de salariu și nu are nevoie de weekend.

Înțeleg de unde vine. Titlurile de știri sunt construite să o amplificze. Algoritmii știu că anxietatea vinde mai bine decât liniștea.

Dar există o logică mai adâncă — una pe care o descoperi nu în fluxul de știri, ci în fizică și în economia reală. O logică pe care Travis Kalanick, fondatorul Uber, a rezumat-o într-o frază pe care am rumegat-o mult timp după ce am citit-o prima oară: cu cât automatizăm mai mult, cu atât oamenii care nu pot fi automatizați devin mai valoroși.

Nu mai puțin valoroși. Mai valoroși.

Asta schimbă totul — dacă ești dispus să stai cu ideea suficient de mult încât să o lași să se instaleze.

Hits: 97

  1. 6. Perisabilitatea AI și Paradisul Algoritmic - articularea temelor transversale
  2. 2. Perisabilitatea AI și Paradisul Algoritmic - paradisul
  3. 3. Perisabilitatea AI și Paradisul Algoritmic - ”festina lente”
  4. 4. Perisabilitatea AI și Paradisul Algoritmic - parabola

Page 1 of 6

| Creare Site Scoala Gimnaziala | Realizare Site Web Design Botosani | Realizare Site Gradinita | Realizare Site Primarie | Realizare Site primarie si institutii | Obligații digitale primarie, scoli, licee |