„Să nu vă faceți analize acolo, nu au substanțe!”
„Acolo sunt scumpe analizele!”
Oare pentru că... au substanțe?
Cu toate că sunt asigurat, unele analize nu sunt „acoperite” de asigurare. Nici de acel 10% reținut suplimentar de guvernanți pentru sănătate.
În fine!
Citisem zilele trecute despre felicitările adresate unei echipe din CJ Botoșani, care a coordonat modernizarea maternității din municipiu.
Acolo am hotărât să merg.
Cunoșteam profesionalismul doamnelor de la recoltare din alte ocazii, când mi-am făcut analize.
7:30, dimineața.
Erau câțiva oameni în sală, aer de „nou”, televizoare cu etichete.
O doamnă a început să folosească un evantai.
Am făcut câțiva pași prin acea sală.
Da, nu au montat aer condiționat.
M-am așezat pe scaun.
Cum să uiți să faci asta?
Scrie maaare la intrarea în această instituție: „NU AM AER!”
Am început să scriu aceste rânduri.
M-am oprit.
Ghiciți despre ce vorbeau oamenii din acea sală de așteptare?!
Aveți o singură variantă de răspuns!
Cristian Stancescu - https://www.facebook.com/cristian.stancescu/
Corpul femeii ca teren de risc
Malpraxis, bias de gen și gaslighting medical în România
de Petru Cojocaru
„Nu e nimic, doamnă. E stres. E hormonal. Odihniți-vă." Această propoziție, rostită în mii de variante în mii de cabinete medicale, a ucis femei. Nu metaforic. Literal.
Articolul face parte din seria „Corp, familie, țară — trei crize pe care România refuză să le audă."
Există un tip de violență care nu lasă urme vizibile și care, tocmai de aceea, nu ajunge niciodată în statistici complete. Nu bate, nu strică, nu sfârtecă. Se produce în liniștea unui cabinet medical cu pereții albi, în prezența unui halat alb, cu tonul blând al cuiva care știe mai bine. Se numește, în jargonul medical anglofon, gaslighting medical — și femeile îl suportă, în mod disproporționat, pe tot parcursul vieții lor de paciente.
Înainte de a intra în datele studiilor și în statisticile malpraxisului, trebuie spus ceva simplu, aproape banal, dar care se pierde mereu în dezbaterile tehnice: sistemul medical a fost construit, de la anatomie până la protocoale clinice, pe corpul bărbatului. Femeia a intrat în acel sistem ca un corp deviant de la normă — mai emoțional, mai ambiguu, mai greu de diagnosticat, mai predispus la „a exagera". Aceasta nu este o retorică feministă de ocazie. Este o realitate documentată academic care costă vieți în fiecare zi.
Obstetrică, ginecologie și urgență — specialitățile în care femeile plătesc cel mai scump
România nu este o excepție în această ecuație. Dacă ceva, este un caz de studiu agravat de subfinanțarea cronică a sistemului de sănătate, de suprasolicitarea medicilor, de infrastructura depășită și de o cultură instituțională în care pacientul — mai ales pacientul femeie — este un corp de procesat, nu o persoană de ascultat.
Un studiu retrospectiv realizat de cercetători din regiunea Moldova (publicat în Medicina, MDPI, 2020), analizând 153 de plângeri de malpraxis înregistrate la Comisia de monitorizare și competență profesională între 2006 și 2019, a identificat obstetrică-ginecologia drept una dintre cele mai frecvent reclamate specialități medicale, alături de medicina de urgență, chirurgia generală și ortopedie-traumatologie. Nu este o coincidență că, dintre toate aceste specialități, obstetrică-ginecologia este singura care tratează, prin definiție, exclusiv sau predominant corpul feminin.
Avocați specializați în dreptul medical confirmă datele: cele mai expuse specialități la malpraxis sunt chirurgia, ortopedia și obstetrică-ginecologia, domenii în care prejudiciile sunt de regulă grave, soldându-se adesea cu decesul pacientului. În cazul obstetricii, acel pacient care moare este, nu de puține ori, mama. Sau copilul. Sau amândoi.
Cifrele despre mortalitate maternă în România sunt cunoscute, invocate periodic cu alarmă, uitate apoi cu aceeași promptitudine. România a oscilat ani la rând în fruntea clasamentului european la mortalitate maternă. Spitalele de maternitate din județe ca Botoșani, Vaslui sau Teleorman operează cu aparatură depășită, cu personal insuficient, cu secții de neonatologie care nu pot susține prematurii sub o anumită greutate. Malpraxisul, în acest context, nu este întotdeauna neglijența unui medic individual. Este, de cele mai multe ori, rezultatul unui sistem care a decis că viața unei femei care naște nu merită investiția necesară pentru a fi protejată corespunzător.
Dar dincolo de sala de operații și de sala de nașteri, există o altă categorie de malpraxis — mai subtilă, mai greu de documentat, și cu atât mai periculoasă.
„E nervozitate, e stres, e hormonal" — anatomia gaslighting-ului medical
Termenul gaslighting provine dintr-o piesă de teatru britanică din 1938 — Gas Light — în care un soț manipulator încearcă sistematic să o convingă pe soția sa că realitatea pe care o percepe este un produs al imaginației bolnave. Transferat în context medical, gaslighting-ul descrie experiența pacienților — preponderent femei — ale căror simptome sunt minimizate, respinse sau reframate psihologic de către personalul medical, fără investigații adecvate.
O revizuire sistematică publicată în 2024 pe ResearchGate, Psychological Impact of Medical Gaslighting on Women, a sintetizat literatura din zece studii independente și a identificat șapte teme recurente: negarea și respingerea simptomelor, întârzierea diagnosticului, experiențe negative cu profesioniștii din sănătate, bias de gen în asistența medicală, psihologizarea simptomelor fizice, lipsa de continuitate a îngrijirii și impactul psihologic devastator al acestor experiențe acumulate.
Gaslighting-ul medical poate fi inconștient, non-intențional și lipsit de răutate, scriu autorii — dar rămâne reflecția unui bias de gen pervaziv și sistemic, iar impactul său este brutal. A numi acest fenomen nu înseamnă a criminaliza toți medicii. Înseamnă a recunoaște că un sistem de formare medicală care a ignorat timp de secole specificul corpului feminin produce, inevitabil, clinicieni care operează cu tipare diagnostice construite pe simptomatologia masculină — și care, în absența unui corespondent familiar, recurg la eticheta de „stres", „anxietate" sau „isterie funcțională".
Cuvântul „isterie" merită o paranteză. Derivă din grecescul hystera — uter. Timp de secole, orice manifestare emoțională, dureroasă sau inexplicabilă a femeii a fost pusă pe seama uterului ei. Diagnosticul de „isterie" a legitimat neîngrijirea, internarea forțată, electroterapia, lobotomia. Astăzi, diagnosticul de „stres" sau „anxietate" funcționează, în prea multe cabinete, ca un succesor neoficial al aceluiași reflex cognitiv: dacă nu știu ce are femeia asta, trebuie să fie în capul ei.
Endometrioza — zece ani de durere înainte de diagnostic
Există boli care sunt, în sine, documente ale acestui bias sistemic. Endometrioza este cea mai elocventă.
Endometrioza afectează aproximativ 10% dintre femeile de vârstă reproductivă la nivel global — estimativ 190 de milioane de persoane. Provoacă dureri pelviene severe, sângerări abundente, infertilitate, și afectează în mod dramatic calitatea vieții. Nu este o boală rară. Nu este o boală obscură. Este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ginecologice cronice.
Și totuși, datele citate inclusiv de surse medicale americane de referință arată că aproximativ zece milioane de femei au suportat durerea endometriozei timp de o medie de zece ani înainte ca diagnosticul să fie în cele din urmă pus. Zece ani în care durerea a fost minimizată, normalizată sau atribuită „perioadelor normale, dar mai intense". Zece ani în care investigațiile adecvate — ecografie transvaginală, laparoscopie diagnostică — au fost refuzate sau amânate. Zece ani în care femeia a primit analgezice și sfatul de a „tolera" ceea ce corpul ei semnaliza ca o urgență medicală.
În România, situația este agravată de accesul limitat la medici specializați în patologie ginecologică non-oncologică, de costul ridicat al investigațiilor private și de o cultură medicală în care „dureri menstruale mai mari" sunt considerate variante ale normalului până la proba contrară. Nu există statistici naționale clare despre timpul mediu de diagnostic al endometriozei în România — ceea ce, în sine, spune ceva despre prioritățile sistemului.
Acelaşi tablou se repetă cu fibromul uterin, cu sindromul ovarelor polichistice, cu chistele ovariene: afecțiuni extrem de frecvente, cu impact major asupra calității vieții, care sunt frecvent subdiagnosticate sau diagnosticate tardiv, în parte pentru că durerea cronică a femeii rămâne, în practica clinică curentă, mai puțin urgentă decât durerea acută a bărbatului.
Infarctul feminin — cum mori pentru că nu ești prototipul
Dacă endometrioza ilustrează gaslighting-ul în ginecologie, cardiologia oferă poate cel mai dramatic exemplu al consecințelor letale ale bias-ului de gen diagnostic.
Prototipul infarctului miocardic pe care toată lumea îl știe — durere violentă în piept, radiată spre brațul stâng, transpirații reci — este prototipul infarctului masculin. Femeile fac infarct diferit. Mai frecvent cu greață, cu oboseală profundă, cu dureri de spate sau de maxilar, cu senzație de greutate difuză în piept — simptome care, în absența durerii clasice, nu activează în mintea clinicianului reflex diagnostical cardiac.
Rezultatul este documentat: femeile care suferă un atac de cord sunt de șapte ori mai susceptibile decât bărbații să fie diagnosticate greșit și externate în timpul evenimentului cardiac, potrivit datelor citate de Texas Tech University/Laura W. Bush Institute for Women's Health. Datele altor surse medicale confirmă că femeile sunt cu 50% mai susceptibile decât bărbații să fie diagnosticate greșit în cazul infarctului și cu 33% mai susceptibile să fie diagnosticate greșit în cazul accidentului vascular cerebral.
Aceste cifre nu descriu erori izolate ale unor medici incompetenți. Descriu un eșec sistemic de reprezentare: protocoalele de triaj, algoritmii de risc cardiovascular și chiar manualele de medicină internă au fost construite pe date extrase preponderent din studii clinice efectuate pe bărbați. Femeile au fost excluse sistematic din trialurile clinice majore ale secolului XX — parțial din rațiuni de „protecție" a femeilor fertile, parțial din comoditate metodologică. Consecința este că medicina nu știe, în aceeași măsură, cum funcționează bolile în corpul feminin — și că, atunci când nu știe, tinde să nu vadă.
Un studiu publicat în Academic Emergency Medicine și citat de Northwell Health arată că femeile care s-au prezentat la urgență cu dureri abdominale severe au așteptat cu 33% mai mult decât bărbații cu simptome identice înainte de a primi ajutor. Nu pentru că triajul era mai ocupat în zilele în care s-au prezentat femeile. Ci pentru că simptomele feminine sunt, în mod inconștient, evaluate ca mai puțin urgente, mai probabil psihologice, mai probabil exagerate.
Profilul sistemic al malpraxisului în România — datele care deranjează
Un studiu publicat în Medicina (MDPI, 2022), realizat pe un eșantion de 1.684 de medici români, a identificat profilul medicului predispus la plângeri de malpraxis: bărbat, medic senior, din specialitățile chirurgicale, cu un număr mai mare de gărzi, care lucrează în spital județean sau regional. Concluzia statistică — medicii bărbați primesc plângeri de malpraxis semnificativ mai frecvent decât colegele lor femei — nu trebuie citită ca o absolvire a sistemului, ci ca o invitație la o întrebare mai profundă: de ce atât de puține femei-paciente depun plângeri formale, chiar și atunci când au fost vătămate?
Răspunsul se află în mai multe straturi. Primul: accesul la informație juridică este limitat, mai ales în mediul rural și în orașele mici, unde femeile ajung la medicul singurul disponibil, fără alternative și fără reprezentare. Al doilea: procedura de malpraxis în România este, prin design, descurajantă. Datele arată că doar aproximativ 5% din sesizările depuse la Comisiile de monitorizare a malpraxisului sunt confirmate de acestea — restul sunt respinse sau ajung ulterior în instanță, într-un proces care se poate întinde pe ani. Al treilea, și poate cel mai important: femeile care au trăit experiența gaslighting-ului medical au internalizat, adesea, îndoiala față de propriile simptome. Dacă ani de zile ți s-a spus că ceea ce simți este în capul tău, ajungi să crezi — sau să nu mai știi ce să crezi. Și nu depui plângere, pentru că nu ești sigură că merită, că ai dreptate, că cineva te va crede.
Un alt studiu național, realizat pe 2.978 de medici din România, a constatat că mai puțin de jumătate din practicile medicale (46,67%) respectă legislația în vigoare privind drepturile pacienților — consimțământ informat, confidențialitate, dreptul la a doua opinie. Aproape 94% dintre medici recunosc că trăiesc cu o formă de anxietate față de dosarele de malpraxis. Această anxietate nu se traduce, în mod paradoxal, într-o mai mare grijă față de pacient — ci, de multe ori, într-o medicină defensivă care evită investigațiile complicate, consultațiile prelungite și cazurile dificile.
Diagnosticul amânat ca formă de vătămare — ce spune cercetarea recentsă
O revizuire narrativă publicată în 2025 în PMC (Gender Bias and Diagnostic Delays in Young Women) a sintetizat literatura din neurologie, cardiologie, medicină autoimună, medicină de urgență și medicina durerii, identificând tipare consistente de atribuire greșită a simptomelor și întârziere diagnostică la femei tinere — cu consecințe care includ progresia ireversibilă a bolii, suferință psihologică, creșterea utilizării serviciilor medicale și consecințe socio-economice pe termen lung.
Bolile autoimune — lupus, scleroza multiplă, artrita reumatoidă, tiroidita Hashimoto — afectează femeile în proporție de 3:1 față de bărbați. Și totuși, diagnosticarea lor durează, în medie, semnificativ mai mult decât la bărbați. Simptomele difuze, fluctuante, greu de obiectivat ale bolilor autoimune corespund perfect profilului de simptom pe care medicina le asociază, inconștient, „personalității anxioase feminine". Oboseala profundă, durerile articulare, ceața mentală, sensibilitatea la lumină — toate sunt, prea adesea, „stres" sau „depresie" sau „perimenopauză", înainte să fie ceea ce sunt cu adevărat: semne ale unui sistem imunitar care se atacă pe sine.
Nici durerea cronică nu scapă acestui tipar. Studiile arată că femeile cu durere cronică primesc mai frecvent decât bărbații tratament psihiatric în locul celui analgezic, că dozele de calmante prescrise femeilor sunt, în medie, mai mici decât cele prescrise bărbaților pentru aceeași intensitate declarată a durerii, și că timpul petrecut de medic în a evalua durerea pacientei femei este mai scurt. Toate acestea sunt măsurabile. Toate acestea sunt documentate. Și toate acestea continuă.
Intersecționalitate — când ești femeie și săracă și din provincie
Bias-ul de gen în medicină nu operează în vid. Se suprapune cu bias-ul socioeconomic, cu cel geografic și cu cel cultural — iar la intersecția acestor straturi, vulnerabilitatea crește exponențial.
O femeie din Botoșani, dintr-un sat din Câmpia Moldovei, cu un venit mic și fără mașină personală, care se prezintă la singurul medic de familie dintr-o comună cu câteva sute de pacienți pe listă, se află într-o poziție radical diferită față de o femeie din București cu asigurare medicală privată și acces la policlinici cu aparatură modernă. Malpraxisul și gaslighting-ul medical nu sunt democratice. Ele lovesc mai tare acolo unde puterea pacientului — economică, informațională, socială — este mai mică.
Sistemul de sănătate românesc reproduce, în interior, aceleași inegalități care îl structurează pe cel social. Femeia cu studii, cu resurse, cu limbaj medical suficient pentru a-și articula simptomele în termeni pe care medicul îi recunoaște, are șanse mai mari să fie ascultată. Femeia care vine din mediu rural, care nu știe cum să numească ce simte, care se intimidează în fața halatului alb și nu îndrăznește să contrazică, este aproape predestinată gaslighting-ului. Sistemul nu o vede. Și ea nu știe că are dreptul să fie văzută.
Nu este o dramă abstractă. Este radiografia a ceea ce se întâmplă în zeci de cabinete și urgențe din nordul Moldovei în fiecare zi.
Ce ar trebui să se schimbe — și de ce nu se schimbă
Soluțiile există. Sunt documentate, testate, implementate în alte sisteme de sănătate. Formarea medicală cu sensibilitate de gen — cursuri obligatorii despre cum diferă simptomatologia bolilor cardiovasculare, autoimune și neurologice la femei față de bărbați — este practicată în universitățile medicale din Olanda, Suedia, Marea Britanie. Protocoale de triaj revizuite care elimină prezumția inconștientă că durerea femeii este mai puțin urgentă. Cercetare clinică obligatoriu echilibrată pe sexe — o cerință introdusă relativ recent în SUA și în UE, dar departe de a fi complet implementată. Comisii independente de malpraxis cu expertiză de gen. Educație pentru paciente — dreptul de a cere a doua opinie, dreptul de a refuza un diagnostic care nu corespunde experienței proprii, dreptul de a insista.
De ce nu se schimbă? Pentru că schimbarea implică a admite că sistemul a greșit. Că protocoalele actuale conțin, structuralmente, un bias care a vătămat și continuă să vatăme. Că formarea medicală curentă are lacune masive în ceea ce privește sănătatea femeilor. Că statisticile de mortalitate ar arăta altfel dacă aceste lacune ar fi adresate. Instituțiile nu sunt bune la a-și recunoaște erorile structurale. Mai ales atunci când recunoașterea ar implica resurse, reforme și o redistribuire a autorității epistemice — adică dreptul de a ști ce e cu propriul corp — dinspre medic spre pacientă.
Ce înseamnă toate acestea pentru o femeie care merge la medic mâine
Dacă ești femeie și citești aceste rânduri, ceea ce urmează nu este o chemare la neîncredere paranoică față de medicii tăi. Marea majoritate a medicilor sunt oameni care încearcă, în condiții dificile, să facă bine. Dar sunt oameni formați într-un sistem cu lacune reale — și tu ai dreptul să știi asta.
Ai dreptul să nu accepți un diagnostic de „stres" sau „anxietate" fără o excludere prealabilă și documentată a cauzelor organice. Ai dreptul să ceri investigații suplimentare. Ai dreptul la o a doua opinie — chiar dacă medicul tău nu te-a informat că acest drept există (și, conform studiilor, nici 53% din medicii români nu o fac sistematic). Ai dreptul să ții un jurnal al simptomelor tale — cu date, intensitate, context — care să te ajute să le articulezi coerent în cabinet. Ai dreptul să aduci cu tine, la consultație, pe cineva care să susțină ceea ce descrii.
Și dacă simți că ai fost văzută ca o femeie dramatică, și nu ca o pacientă cu simptome reale — acel sentiment contează. Nu este întotdeauna dovadă de malpraxis. Dar este întotdeauna o informație despre experiența ta, și experiența ta contează.
Concluzie: corpul femeii nu este o anomalie de tratat
Revin la propoziția de la care am pornit: „Nu e nimic, doamnă. E stres. E hormonal."
Această propoziție ucide femei. Nu din rea voință, de cele mai multe ori. Din inerție. Din formare insuficientă. Din presiunea timpului — consultațiile de opt minute nu permit diagnostice nuanțate. Din infrastructura unui sistem care a decis, implicit, că sănătatea femeii este mai puțin urgentă, mai puțin complexă, mai puțin demnă de investiție.
Malpraxisul medical asupra femeilor nu este un fenomen marginal. Este un fenomen structural, cu rădăcini în istoria medicinei, în biasurile inconștiente ale formării clinice, în subreprezentarea corpului feminin în cercetarea medicală și în cultura instituțională a unui sistem de sănătate care rămâne, în prea multe privințe, construit pentru și în jurul normei masculine.
A-l numi nu înseamnă a distruge medicina. Înseamnă a o perfecționa. Înseamnă a o face ceea ce pretinde că este: o știință a vindecării oamenilor — a tuturor oamenilor, nu doar a jumătate din ei.
Petru Cojocaru este fondatorul ABSOLUT WEB EXPERT SRL și scrie eseuri analitice pe cojocarupetru.info. Articolul face parte din seria „Corp, familie, țară — trei crize pe care România refuză să le audă".
Acest articol a fost realizat cu asistență editorială AI (Claude, Anthropic), conform politicii de transparență declarate a autorului.
Surse și bibliografie
- Medicina (MDPI), 2020 — Reasons for and Facilitating Factors of Medical Malpractice Complaints — https://doi.org/10.3390/medicina56060259
- Medicina (MDPI/PMC), 2022 — Socio-Demographic, Professional and Institutional Characteristics That Make Romanian Doctors More Prone to Malpractice Complaints — PMC8878102
- PMC/NCBI, 2023 — Geographic and Specialty-Specific Disparities in Physicians' Legal Compliance: A National-Scale Assessment of Romanian Medical Practice — PMC9957268
- PMC, 2025 — Gender Bias and Diagnostic Delays in Young Women: A Narrative Review — PMC12829432
- ResearchGate, 2024 — Psychological Impact of Medical Gaslighting on Women: A Systematic Review
- Psychology Today, 2022 — How Women Suffer Medical Gaslighting — psychologytoday.com
- CNN Opinion, 2023 — Medical Gaslighting: Medicine's Gender Problem, Diane O'Leary — cnn.com
- Northwell Health / Katz Institute for Women's Health — Gaslighting in Women's Health: When Doctors Dismiss Symptoms — northwell.edu
- Texas Tech / Laura W. Bush Institute for Women's Health, 2022 — Women's Health Needs Help — dailydose.ttuhsc.edu
- Wikipedia (sinteză academică) — Gender Bias in Medical Diagnosis — cu sursele academice citate acolo
- LEW.RO, 2025 — Erorile de diagnostic și malpraxisul medical — lew.ro
- Avocat Andrei Tărău — Care sunt cele mai frecvente cazuri de malpraxis în România? — tarau.ro
Alte articole din serie:
Familia - o instituție sacră, invizibilă în media locală