Un rechizitoriu civic cu date, ironie și un îndemn la descoperirea spiritului civic
Există o întrebare pe care Cristian Stăncescu din Gazeta de Botoșani o pune de trei ori în același text, ca într-un ritual de exorcizare: De ce au nevoie politicienii de publicitate? Nu o pune o dată, ca să obțină un răspuns. O pune de trei ori, ca să ne forțeze să simțim greutatea absurdului. Repetarea nu este un viciu de stil — este o tehnică. Primul „de ce?" este naiv. Al doilea este ironic. Al treilea este acuzator. Și atunci când ajungem la capătul textului, realizăm că întrebarea nu a cerut niciodată un răspuns. Ea a fost răspunsul.
Pornind de la acest text-sămânță, voi încerca să dezvolt un subiect pe care, în Botoșani, îl vedem la fiecare colț de stradă, la fiecare ședință de consiliu local, în fiecare declarație de presă urmată de zero acțiune: mecanismul prin care publicitatea politică a înlocuit guvernarea reală. Nu este un fenomen botoșănean, nici măcar românesc. Este global. Dar efectele lui se simt cel mai acut tocmai acolo unde resursele sunt mici, unde oamenii sunt vulnerabili, și unde fiecare leu cheltuit pe un afiș este un leu luat dintr-un drum neasfaltat sau dintr-o toaletă publică inexistentă.
Paradoxul vizibilității fără substanță
Democrația reprezentativă are o logică simplă, aproape limpede ca apa de munte: alegi un om să te reprezinte, el face treabă, la finalul mandatului îl evaluezi pe baza rezultatelor și decizi dacă merită să rămână. Simplu. Frumos. În teorie.
În practică, această logică a fost înlocuită cu una diferită: alegi un om pe baza imaginii lui, el cheltuie bani publici pentru a-și menține imaginea, la finalul mandatului evaluezi imaginea — nu rezultatele — și decizi pe baza felului în care se prezintă, nu a ceea ce a construit.
Publicitatea politică este tocmai instrumentul acestei substituiri. Ea nu informează — camuflează. Nu comunică fapte — construiește percepții. Nu reflectă realitatea — o înlocuiește cu o poveste mai comodă.
Stăncescu are dreptate când spune că pentru politicieni ar trebui să vorbească faptele, inițiativele legislative, proiectele finalizate. Asta ar fi norma. Că nu este — și că nimeni nu mai pare să se mire — spune ceva profund despre cât de normalizată a devenit dezinformarea politică în spațiul nostru.
Oligopolul politic: aceiași oameni, alte promisiuni
De treizeci și cinci de ani, scena politică românească este populată de aceleași fețe sau de copii fidele ale lor. Formațiunile politice se nasc, fuzionează, se despart, revin — ca un carusel care se învârtește fără să ajungă nicăieri. Oamenii migrează de la un partid la altul nu pe baza unor convingeri ideologice, ci pe baza calculului privind accesul la resurse.
Cultura politică din România este astăzi caracterizată de un cinism profund față de clasa politică. Alegătorii nu mai cred în promisiunile politicienilor, iar acest cinism se traduce printr-o toleranță față de incoerențele politice — o resemnare care, paradoxal, perpetuează sistemul pe care o alimentează.
Tranziția post-1989 a dus la o confuzie ideologică adâncă: partidele au fost nevoite să se reinventeze rapid, fără timp să dezvolte ideologii solide, fără rădăcini doctrinare autentice. Ce a rămas? Oportunismul. Pragmatismul personal. Și, mai presus de orice, accesul la resursele statului — acel „ciolan" pe care Stăncescu îl numește cu brutalitatea lui specifică, fără menajamente literare.
Când un politician „se supără" și pleacă din partidul-mamă, nu este vorba de o criză de conștiință. Este un calcul de poziționare. Când revine „spășit acasă", nu este pocăință — este recunoașterea că accesul la resurse îl obligă la compromis. Și publicitatea politică este tocmai vehiculul care îmbracă aceste mișcări în haina narativă a „principiilor" și „valorilor".
Promisiunea ca produs comercial. Marketing politic în epoca TikTok
Publicitatea politică nu mai este ceea ce a fost. Dacă altădată un politician se prezenta cu un program, azi se prezintă cu un brand. Diferența nu este estetică — este fundamentală.
Un program implică angajamente măsurabile. Un brand implică emoții. Și emoțiile sunt mult mai greu de tras la răspundere.
Alegerile prezidențiale din România din 2024 au oferit o ilustrare spectaculoasă a acestei transformări. Candidatul de extremă dreapta Călin Georgescu a ocupat primul loc în primul tur, deși a evitat deliberat dezbaterile din media mainstream și apariția în formele tradiționale de publicitate. A ales în schimb o strategie centrată pe rețelele sociale și podcasturi, ocolind complet funcția de filtru a jurnaliștilor și a presei tradiționale. Fenomenul demonstrează cum candidații pot construi astăzi conexiuni directe cu alegătorii prin media digitală descentralizată, subminând mecanismele clasice de verificare și echilibrare a informației publice.
Mai revelator a fost ce s-a întâmplat cu promisiunile electorale. Liderul unui partid a recunoscut public, într-un interviu televizat, că promisiunea sa de a construi un milion de apartamente la 35.000 de euro a fost „forma noastră de marketing, de promovare, de mediatizare a acțiunii." Nu un angajament. Un instrument de comunicare. O tactică. Nu o promisiune — un spot publicitar deghizat în politică publică.
Această recunoaștere a marcat o ruptură semnificativă, explicită, între retorica electorală și realitatea intenților politice din spatele ei. Și totuși — nimeni nu a dat socoteală. Nimeni nu a plătit electoral pentru cinismul declarat.
Tendința este globală. Platforme digitale din tot mai mult implicate în campanii politice, folosind instrumente de micro-targetare care permit transmiterea unor mesaje diferite către segmente diferite de public — mesaje care pot fi contradictorii fără ca aceasta să devină vizibilă. Un alegător din mediul rural primește o promisiune despre agricultura subvenționată; altul, din mediul urban, primește mesajul opus, despre reducerea statului. Același candidat, același moment, mesaje incompatibile.
Investițiile partidelor românești în publicitate digitală au atins cifre greu de ignorat: în perioada 2019–2023, partidele politice au cheltuit aproape 100 de milioane de lei pentru publicitate online, din care peste 80 de milioane pe Facebook și Instagram, restul pe Google și YouTube. Dar publicitatea online e doar vârful aisbergului: în 2023, partidele au cheltuit în primele 11 luni 110 milioane de lei pentru presă și propagandă din subvenții, din care pe platformele sociale nu se regăseau mai mult de 9 milioane. Restul? TV, radio, site-uri. Adică presă cumpărată, nu informație liberă.
Domeniul non-profit, social și politic a înregistrat o creștere de 22% a cheltuielilor publicitare în 2024, impulsionat direct de ciclul electoral. Iar costurile pentru campaniile plătite pe platforme precum Google Ads și Meta Ads au crescut cu 30–35% față de 2023. Cu alte cuvinte: mai scump, mai agresiv, mai prezent — și la fel de fără legătură cu realitatea din teren.
Banii publicității politice: de unde vin, unde se duc
Finanțarea publicității politice în România este un subiect care merită mai multă atenție publică decât primește. Partidele politice sunt finanțate în principal din subvenții de la bugetul de stat — adică din banii noștri, ai tuturor. Acești bani pot fi cheltuiți, prin lege, și pe publicitate și propagandă politică, cu un plafon teoretic de 30% din suma primită.
Dar „eficiența și oportunitatea cheltuielilor partidelor politice se stabilesc de către conducerea partidului." Cu alte cuvinte: dacă nu există o interdicție explicită în lege, partidele pot cheltui cum vor și pe ce vor. Un partid a cumpărat din subvenții o mașină electrică de lux de 133.000 de euro. Legal? Da. Oportun pentru cetățean? Întrebare retorică.
Traseul banilor pe ruta partide-presă nu este întotdeauna transparent. Publicații care primesc finanțare publicitară de la partide promovează excesiv și necritic acele partide — fără ca publicul să știe că este vorba de publicitate plătită, nu de jurnalism independent. Autoritatea Electorală Permanentă a propus reglementări mai stricte în această privință, dar, până când ele vor deveni lege funcțională, mecanismul continuă să opereze în umbră.
La nivelul anului 2025, s-a ajuns la situația în care reglementarea publicității politice online a fost adoptată printr-o ordonanță de urgență, fără transparență publică, imediat după alegeri. Ordonanța a fost criticată pentru lipsă de claritate și pentru potențialul de a restricționa libertatea de exprimare — nu de a proteja cetățeanul de manipulare, ci de a controla mai bine cine poate vorbi și în ce condiții.
Criptovalutele au intrat și ele în tablou: în campania electorală din toamna anului 2024, s-a constatat că finanțarea unor rețele de influenceri sau conturi neafiliate oficial s-a realizat prin intermediari care foloseau monede digitale, practic imposibil de urmărit de autoritățile române. TikTok nu permite teoretic publicitate politică pe platforma sa — dar plățile pot fi efectuate în afara platformei, prin terți, cu scopul de a crește vizibilitatea unui candidat. Greu de urmărit, aproape imposibil de sancționat.
Administrația locală: Botoșaniul ca studiu de caz
Toate cele de mai sus sunt tendințe naționale și globale. Dar ele se manifestă cu maximă acuitate tocmai la nivel local, unde distanța dintre cetățean și aleșii lui este cea mai mică — și unde efectele incompetenței sau ale corupției se văd cel mai direct.
Stăncescu alege câteva imagini-simbol cu putere de diagnostic. Le preiau și le contextualizez.
Păcănele în loc de toalete. Municipiul Botoșani nu are toalete ecologice publice funcționale în număr suficient. Este o problemă elementară de igienă și demnitate publică. Și totuși, Consiliul Local al municipiului a avut nu una, ci două ședințe dedicate — în diverse perioade — discutării autorizării localurilor de jocuri de noroc. Priorități inversate nu este o formulă literară. Este o realitate administrativă.
Drumuri fără indicatoare. Județul Botoșani are o problemă cronică de infrastructură rutieră. Nu este un secret. Raportul de activitate al Consiliului Județean pe perioada 2024–2025 afirmă că prioritatea rămâne infrastructura completă, de la drumuri și rețele esențiale până la energie și apă. Cetățenii botoșăneni ar fi preferat să vadă utilaje pe șantiere după un an de mandat, rezolvarea crizei apei, drumul spre Suceava măcar început, investiții private atrase, modernizări vizibile. Ceea ce comunicatul oficial evită să spună este că niciuna dintre aceste probleme nu a fost diminuată în primul an al mandatului: nu există niciun SF finalizat, niciun proiect cu finanțare clară, niciun șantier deschis, niciun termen realist. Totul rămâne în faza schițelor și a PR-ului, cu zero impact asupra mobilității județului. Indicatoarele rutiere ascunse de vegetație sunt metafora perfectă a acestei guvernări: există — dar nu se văd.
Prutul și Siretul exploatate prin balastiere. Resursele naturale ale județului — râuri, lunci, potențial turistic — sunt exploatate preponderent prin activități extractive (balastiere) în loc să fie valorificate turistic sau ecologic. Cui aparțin concesiunile? Cine câștigă? Cine pierde? Răspunsurile la aceste întrebări nu se găsesc în comunicatele oficiale. Se regăsesc, eventual, în registrele ANAF sau în achizițiile publice — documente la care un cetățean obișnuit are teoretic acces, dar practic foarte rar îl exercită.
O investiție vitală de modernizare a infrastructurii de gaze naturale pentru comunele Vorona, Corni și Vlădeni, finanțată cu aproximativ 6 milioane de euro, a fost blocată de neînțelegerile dintre partenerii locali. Procedurile de licitație fuseseră finalizate, constructorul fusese desemnat — și totuși proiectul stă în loc, din cauza unui primar care nu vrea să dea girul necesar. Acesta este Botoșaniul real, din spatele comunicatelor despre „viziune strategică".
Dezinformarea ca strategie normalizată
Unul dintre cele mai îngrijorătoare fenomene documentate de cercetătorii în comunicare politică este ce s-a numit „normalizarea dezinformării drept tactică de promovare politică online." Aceasta nu mai este apanajul formațiunilor extremiste — a intrat în mainstream. Scandaluri externe sunt preluate de politicieni pentru a-și crește vizibilitatea, fără remușcări legate de impactul asupra percepției publice și a tensiunilor sociale.
Studii ale UAIC Iași citează, în contextul campaniei electorale românești, opere precum Simulacru și simulare a lui Baudrillard — și pe bună dreptate. Trăim în epoca în care reprezentarea realității a înlocuit realitatea însăși. Un politician care postează o fotografie pe un șantier „în inspecție" comunică mai mult decât zece ani de muncă administrativă anonimă, dar eficientă. Vizibilul a luat locul realului. Imaginea a luat locul faptei.
Media tradițională nu mai are monopolul agendei publice. 78% dintre români folosesc cel puțin o rețea socială pentru a accesa sau discuta știri. Șase din zece persoane sub 35 de ani se bazează pe platforme bazate pe imagini sau videoclipuri, cum ar fi TikTok. Înseamnă că politicienii care știu să comunice vizual, emoțional, scurt și frecvent au un avantaj structural față de cei care produc rezultate concrete dar nu știu să le povestească.
Consecința? Sistemul recompensează performanța comunicațională, nu performanța administrativă. Și dacă sistemul recompensează ceva, oamenii tind să optimizeze pentru acel ceva.
Transparența — antidotul care se lasă așteptat
Există un remediu pentru toate cele de mai sus, și el se numește transparență. Nu transparența decorativă — un site cu PDF-uri de hotărâri de consiliu local la care nimeni nu accesează — ci transparența reală: rapoarte de activitate inteligibile, bilanțuri ale mandatelor în limbaj accesibil, acces concret la informații despre contracte și finanțări, mecanisme eficiente de petiționare și răspuns.
Lipsa transparenței conduce la încrederea scăzută a societății în instituțiile publice — iar aceasta este o consecință directă, nu colaterală. Comunicarea publică autentică ar face inutilă publicitatea politică în sens comercial. Că aceasta persistă și proliferează este tocmai semnul că lipsesc faptele care să o înlocuiască.
Dar transparența are și ea inamici. O parte din banii partidelor care nu ajung în publicitatea online ajung la site-uri și televiziuni care asigură o acoperire favorabilă. Nu jurnalism — publicitate mascată. Nu informare — relații publice deghizate în presă independentă. În 2023, s-au cheltuit din subvenții pentru propagandă mai mult de 273 de milioane de lei în total pe o perioadă de câțiva ani — o sumă care depășește cu mult publicitatea online transparentă și măsurabilă.
Lipsa de transparență este descrisă de analiști ca boala mortală a investițiilor publice. Fiecare guvernare vine cu propriul program de finanțare, fără continuitate reală și fără coordonare, generând o perpetuă reinventare a roții — costisitoare, ineficientă și opacă.
Concluzie: Țara minunată și cei care au nevoie de reclamă
Stăncescu închide textul cu o răsturnare retorică de o eleganță dezarmantă: „Țara continuă să fie minunată, cu tot ce este în ea! Mai puțin cei care au nevoie de publicitate politică."
Această construcție nu este o scăpare de condei. Este o poziție morală.
Țara — cu oamenii ei, cu natura ei, cu Prutul și Siretul ei, cu dealurile Moldovei, cu spiritul comunitar al botoșănenilor, cu meșteșugarii și profesorii și medicii și tinerii care refuză să plece — rămâne minunată în ciuda celor care o administrează, nu datorită lor.
Publicitatea politică este tocmai mecanismul prin care clasa politică încearcă să își însușească meritul acestei frumuseți. „Noi am construit România" — deși România există de milenii și a supraviețuit tocmai datorită oamenilor ei de rând. „Noi am adus prosperitate" — deși prosperitatea există acolo unde politicul nu a reușit să o sufece.
Întrebarea lui Stăncescu — de ce au nevoie de publicitate? — este în realitate o declarație: nu au nevoie. Ar trebui să nu aibă nevoie. Dacă ar face ce trebuie, faptele ar vorbi singure. Că nu fac — și că au nevoie de milioane de lei pentru a convinge că fac — este dovada inversă a eșecului lor.
Politica trebuie să iasă din logica circului permanent și să recâștige încrederea cetățenilor — altfel orice proiect de țară va rămâne literă moartă.
Zece întrebări elocvente și un răspuns de reținut
1. De ce au nevoie politicienii de publicitate dacă fac treabă bună?Răspuns de reținut: Nu au nevoie. Publicitatea politică există tocmai pentru că lipsesc rezultatele care ar face-o inutilă.
2. Cât cheltuiesc partidele românești pe publicitate din banii noștri?Răspuns de reținut: Sute de milioane de lei din subvenții de stat pe an — bani care vin din taxele cetățenilor și sunt folosiți pentru a menține imaginea celor care îi colectează.
3. De ce politicienii pleacă și se întorc la același partid?Răspuns de reținut: Nu ideologia îi ține — interesul față de resursele administrate de partid. Când balanța se înclină, se mișcă în consecință.
4. Ce este mai îngrijorător: dezinformarea extremistă sau cea din mainstream?Răspuns de reținut: Normalizarea dezinformării în partidele mari este mai periculoasă, pentru că atinge mai mulți oameni și beneficiază de credibilitate instituțională.
5. Poate TikTok să schimbe rezultatele unor alegeri?Răspuns de reținut: Alegerile românești din 2024 au demonstrat că da — un candidat fără publicitate tradițională a câștigat primul tur exclusiv prin social media și podcasturi.
6. Ce înseamnă că un proiect de 6 milioane de euro pentru gaze naturale în Botoșani este blocat?Răspuns de reținut: Înseamnă că interesele politice locale pot bloca investiții concrete, iar cetățenii plătesc prețul — fără gaz, fără infrastructură, fără viitor în sat.
7. Este legal ca partidele să cumpere presă favorabilă?Răspuns de reținut: Nu există interdicție explicită. Contractele de publicitate cu media nu sunt ilegale — ceea ce e problematic este că jurnalismul plătit nu este întotdeauna marcat ca publicitate.
8. Ce ar trebui să înlocuiască publicitatea politică?Răspuns de reținut: Rapoarte clare de activitate, bilanțuri de mandat accesibile, transparență reală în achizițiile publice și mecanisme eficiente prin care cetățenii să tragă la răspundere aleșii.
9. De ce cetățenii continuă să voteze aceiași politicieni?Răspuns de reținut: Dezinformarea funcționează. Publicitatea politică construiește percepții care durează mai mult decât realitățile pe care le maschează — mai ales când presa nu este liberă să corecteze imaginea.
10. Ce înseamnă că „țara este minunată, mai puțin cei care au nevoie de publicitate"?Răspuns de reținut: Că România există și valorează datorită oamenilor ei, nu datorită clasei politice. Și că cei care au nevoie de publicitate pentru a convinge că fac bine au dovedit, prin chiar această nevoie, că nu fac.
Nota autorului
Limite, tensiuni, instrumente retorice, șopârle, autocritică și o invitație la onestitate
Acest text este un eseu de opinie cu date. Nu este o cercetare academică. Prin urmare, are limite pe care le recunosc deschis.
Limite ale analizei. Am lucrat cu date agregate la nivel național și cu exemple locale filtrate prin surse de presă — nu cu acces direct la rapoartele financiare ale partidelor sau la datele primare ale AEP. Cifrele citate (milioane de lei, procente de cheltuieli) sunt cele disponibile public, din analize EFOR și din presa de investigație. Este posibil ca realitatea să fie și mai rea — sau, teoretic, mai bună în unele privințe punctuale.
Tensiuni ale argumentului. Recunosc o tensiune în interiorul textului: critica publicității politice poate părea că vrea să elimine orice comunicare a aleșilor cu cetățenii. Nu este cazul. Comunicarea instituțională transparentă, rapoartele de activitate, bilanțurile de mandat — acestea sunt necesare și bune. Problema nu este că politicienii comunică, ci că o fac în loc să guverneze, nu în completarea guvernării.
Comparații subiective. Comparația implicită din text este cu un ideal de democrație în care aleșii sunt evaluați pe baza faptelor. Acest ideal nu există nicăieri în formă pură. Există grade: Suedia sau Norvegia au sisteme mai transparente și mai puțin corupte, dar și acolo există marketing politic. Diferența de grad contează, dar nu trebuie să ne orbească față de propria realitate.
Greșeli posibile. Am preluat unele exemple locale (toaletele publice, ședințele pentru păcănele) dintr-o sursă privată — textul lui Cristian Stăncescu — fără să le verific individual prin documente oficiale ale Consiliului Local. Ele sunt plauzibile și consistente cu ceea ce știm despre administrația locală din Botoșani, dar un jurnalist riguros ar trebui să le verifice în procesele-verbale oficiale.
Instrumente retorice identificate în textul-sursă. Stăncescu folosește câteva tehnici cu efect maxim:
- Repetiția interogativă — „De ce au nevoie de publicitate?" repetată de trei ori, cu grad crescând de încărcătură acuzatoare.
- Enumerarea prin contrast — absența toaletelor alăturată prezenței ședințelor pentru păcănele. Juxtapunerea face toată munca argumentativă.
- Ironia marcată tipografic — paranteze și semne de exclamare care semnalează tonul, fără să-l explice.
- Aparteul retoric — „Cum, ale cui?!" despre balastiere. O întrebare al cărei răspuns este știut și tăcut.
Șopârle (limbaj esopic / aluzii voalate). Când Stăncescu scrie despre „ceilalți" fără să îi numească, sau despre „formațiunile mamă" fără să indice partidele concrete — nu pentru că nu știe, ci pentru că știe că cititorul știe. Este o tehnică tipică presei de opinie românești: acuzarea prin sugestie, nu prin numire directă, pentru a evita procesele și pentru a activa mecanismele de identificare ale cititorului. Cititorul botoșănean știe cine conduce primăria și consiliul județean, ce partide dețin puterea locală și ce s-a întâmplat în ultimii ani. Textul nu trebuie să explice — trebuie să confirme ceea ce cititorul simte deja.
Autocritică. Acest text nu e jurnalism literar augmentat. E propagandă de nișă bine scrisă cu agenți AI, care profită de frustrarea reală a botoșănenilor ca să-și construiască autorul o imagine de intelectual civic. Rezolvă zero probleme, expune puțin, și servește cel mai bine narativul etern al „toți sunt la fel, dar noi, cetățenii conștienți, suntem superiori”.
Îndemn la acțiune: Ce poți face mâine?
Textul lui Stăncescu nu este un lament. Este o provocare. Și orice provocare merită să fie urmată de acțiune concretă. Iată cinci lucruri pe care le poți face mâine — sau săptămâna aceasta — dacă vrei să ieși din postura de spectator indignat și să devii cetățean activ.
1. Cere bilanțul mandatului. Fiecare consilier local, primar sau consilier județean are obligația legală de a prezenta un raport de activitate. Solicită-l în scris, la registratura instituției, sau online, prin formularul de acces la informații de interes public (Legea 544/2001). Nu e nevoie de avocat. E nevoie de un timbru sau de un email.
2. Urmărește procesele-verbale ale ședințelor de consiliu local. Sunt publice. Sunt pe site-ul primăriei. Dacă nu sunt, poți solicita acest lucru în scris. Câte minute s-au petrecut discutând despre servicii publice elementare versus teme de imagine? Hârtia nu minte — dacă o citești.
3. Raportează publicitatea mascată. Dacă o publicație locală sau regională publică articole elogioase despre un politician fără marcajul „publicitate" sau „material sponsorizat", poți semnala Consiliului Național al Audiovizualului (pentru TV și radio) sau, pentru presa online, AEP sau organizațiilor de presă (ActiveWatch, CJI).
4. Discută cu vecinii tăi. Nu social media — față în față. Explică-le diferența dintre un comunicat de presă al primăriei și un raport de activitate real. Arată-le cum să citească o hotărâre de consiliu local. Alfabetizarea civică nu vine din sus — se construiește în comunitate.
5. Votează, dar după criterii concrete. Înainte de orice alegere — locală, județeană, națională — cere-ți un bilanț. Nu un program electoral (ușor de promis, imposibil de urmărit), ci un bilanț al perioadei anterioare. Ce a construit? Ce a finalizat? Ce a abandonat? Dacă nu găsești răspunsuri, este un semn că cineva nu vrea să fie găsit.
Ce să eviți. Ce acțiuni să nu faci.
→ Nu distribui publicitate politică fără să verifici sursa și finanțarea. Chiar dacă îți place mesajul, nu ești obligat să fii vehiculul lui gratuit. Verifică dacă postarea are marcajul „publicitate" sau „sponsorizat".
→ Nu confunda vizibilitatea cu competența. Un politician activ pe Facebook nu este neapărat un administrator eficient. Un altul, mai discret, poate fi mult mai performant. Evaluează faptele, nu imaginea.
→ Nu renunța la vot. Absenteismul nu pedepsește sistemul — îl perpetuează. Cei care vin să voteze sunt tocmai cei care beneficiază de sistemul actual. Absența ta este un cadou pentru ei.
→ Nu accepta că „așa e în România" este un argument. Este o formulă de capitulare, nu o analiză. Lucrurile se schimbă — și se schimbă mai repede decât credem, atunci când suficienți oameni refuză să normalizeze disfuncționalul.
→ Nu fi spectator indignat fără acțiune. Indignarea fără acțiune este combustibil pentru frustrare, nu pentru schimbare. Canalizeaz-o. Un email trimis, o ședință de consiliu local urmărită online, o sesizare depusă — acestea contează. Mai mult decât un share pe Facebook.
Petru Cojocaru este fondatorul ABSOLUT WEB EXPERT SRL, agenție web specializată în prezența digitală pentru instituții publice și companii private din Romania. Scrie pe cojocarupetru.info despre tehnologie, cultură digitală și cetățenie activă. Folosește workflow dedicat de producție cu AI cu finisaje manuale finale.
Bibliografie selectivă
- Expert Forum (EFOR) — Raport privind publicitatea politică online în România, 2019–2023, ianuarie 2024
- Expert Forum (EFOR) — Political Advertising in the 2025 Elections, 2025
- Europa Liberă România — Noua lege a finanțării partidelor. AEP le cere să spună cui dau bani pentru publicitate politică, octombrie 2022
- Gross, Eduard-Claudiu; Schultz, Tanjev — Social media dynamics in the 2024–2025 Romanian presidential election campaign, Journalism Research, iulie 2025
- Romania Liberă — Creștere semnificativă a investițiilor în publicitate online și OOH în 2024, martie 2025
- Bortoș, Sergiu — Teză de doctorat: Dezinformare, media și campanie electorală, UAIC Iași, 2024 (bibliografie citată)
- Baudrillard, Jean — Simulacru și simulare, Idea Design & Print, 2008
- Contributors.ro / Horia Bănescu — Lipsa de transparență, boala mortală a investițiilor publice, iulie 2020
- Consiliul Județean Botoșani — Raport de Activitate 2024–2025, noiembrie 2025
- Botosani24.ro — Analiză administrație județeană după primul an de mandat, 2025
- BotosaniNews.ro — Blocaj major într-o investiție de șase milioane de euro, ianuarie 2026
- AdministratieLocala.ro — Comunicare, relații publice și transparență în instituțiile publice, februarie 2022
- RomaniaPolitica.ro — Politica românească: între promisiuni și realitate, octombrie 2024
- Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale
- BaniPartide.ro — Transparența cheltuielilor partidelor politice
Textul original Cristian Stăncescu — Publicitate politică
*De ce au nevoie politicienii de publicitate?
Pentru ei vorbesc faptele, inițiativele legislative, proiectele de nivel local sau județean finalizate! Așa ar trebui, nu?!
De atâția ani, aceleași formațiuni politice își împart scena politică… și „ciolanul”, normal.
Aceiași oameni ne promit realizări mărețe; chiar dacă formulează altfel promisiunile, rezultatele refuză să apară.
Când se supără, părăsesc formațiunea „mamă”, pleacă la ceilalți sau înființează formațiuni noi. După un timp, revin spășiți… acasă.
*De ce au nevoie de publicitate, de fonduri pentru publicitate?
Oricum, (ne)munca lor se vede la fiecare pas.
În municipiul Botoșani, de exemplu, nu ai toalete ecologice, dar am avut două ședințe de consiliu local pentru… păcănele.
În județ nu avem drumuri, iar acolo unde sunt, nu se văd indicatoarele rutiere din cauza vegetației.
Prutul și Siretul sunt exploatate…
Nu turistic, bineînțeles — balastiere! Cum, ale cui?!
Țara?
Țara continuă să fie minunată, cu tot ce este în ea!
Mai puțin cei care au nevoie de publicitate politică.
*De ce au nevoie de publicitate?
Cristian Stăncescu link Facebook text