Există momente în viața unui om pasionat de tehnologie când relația cu instrumentele sale de lucru devine una profundă, aproape viscerală.
În ultimii doi ani, Linux a fost sistemul meu de operare principal, o alegere deliberată după decenii de pendulare între Windows și macOS. Înainte de această tranziție, Linux populase serverele mele timp de două decenii, funcționând discret și eficient în culise, departe de lumina reflectoarelor. Această experiență dublă – ca utilizator zilnic și ca administrator de sistem – mi-a oferit o perspectivă aproape unică asupra ecosistemului Linux, cu toate calitățile sale remarcabile și cu contradicțiile sale exasperante.
Paradoxul pe care îl trăiesc este tulburător în simplitatea sa: iubesc acest sistem de operare cu o pasiune pe care n-am simțit-o niciodată pentru alte platforme, dar nu pot în conștiință să-l recomand prietenilor, colegilor sau membrilor familiei. Acest paradox nu izvorăște din critica distructivă sau din dezamăgire, ci din conștientizarea lucidă a unei realități incomode: Linux funcționează admirabil doar pentru un anumit tip de utilizator – cel răbdător, cel pasionat, cel dispus să investească ore în configurări și depanări, cel pentru care însuși procesul de rezolvare a problemelor devine o formă de satisfacție intelectuală.
- Petru Cojocaru
- Dezvoltare personală
- Accesări: 72
Citește mai mult:De ce nu pot recomanda Linux altora... pe bune





