Există
ceva profund tulburător în modul în care marile realizări ale umanității poartă, aproape întotdeauna, umbrele propriilor lor exagerări. Google, compania care și-a ales motto-ul "Nu fi rău" și care a promis să democratizeze accesul la cunoaștere, s-a confruntat pe parcursul celor peste două decenii de existență cu o serie de controverse juridice și etice care ne obligă să privim dincolo de narațiunea triumfalistă a inovației tehnologice.
Aceste controverse nu sunt simple note de subsol în istoria companiei – sunt ferestre prin care putem înțelege tensiunile fundamentale ale capitalismului digital: între inovație și reglementare, între eficiență și confidențialitate, între idealul accesului universal la informație și drepturile proprietății intelectuale. Sunt, de asemenea, povești despre limitele puterii corporative într-o lume în care câteva companii au ajuns să medieze aproape întreaga noastră experiență digitală.
- Petru Cojocaru
- Accesări: 24
Citește mai mult:Controversele juridice și etice din ascensiunea tehnologică
Yoshida Keiko, profesoară de liceu în vârstă de 47 de ani, stătea pe tatami-ul camerei sale și privea cele 127 de obiecte pe care le numărase cu o zi înainte. Numărul o copleșise. Nu abundența în sine – căci crescuse în anii '80, când Japonia se scufunda în propriul miracol economic – ci absența oricărui motiv pentru care toate acele lucruri se aflau acolo. „Am realizat," avea să mărturisească mai târziu într-un interviu pentru revista Kurashi no Techō, „că posedam obiecte ale căror nume nici măcar nu le mai știam."
