Era un mesaj scurt. Felul în care sunt scrise mesajele care știu că au o singură șansă să fie citite înainte de a fi șterse — compact, fără salut lung, cu o lovitură mică și precisă în primul rând. „Majoritatea brandurilor din România NU apar deloc în răspunsurile AI." Majuscule la NU. Deliberat.
L-am citit de două ori. Nu pentru că m-a convins, ci pentru că m-a oprit — și asta e un lucru rar, în fluxul de mesaje pe care le primesc zilnic și le trec prin ochii înceți ai unui om care a mai văzut destule pitchuri în opt ani de lucru cu site-uri pentru instituții publice. Ceva în formulare m-a zgâriat puțin. Poate „nu există" — nu „apare mai puțin", nu „are vizibilitate redusă", ci pur și simplu: nu există. Ca și cum absența dintr-un răspuns generat de un chatbot echivalează cu inexistența metafizică.
M-am ridicat de la birou. Am pus mâna pe ceașca de cafea care se răcise deja, pentru că mă ridicasem și cu jumătate de oră înainte să-i răspund fiului meu la ceva și uitasem de ea — lucru obișnuit în casa asta, unde cafeaua rece a devenit cumva un simbol al felului în care trăiesc, cu atenția mereu fragmentată între muncă și familie și gânduri care nu-și găsesc liniștea. Am băut-o rece. Și am început să mă gândesc.
- Petru Cojocaru
- Marketing online
- Accesări: 62
Citește mai mult:Am primit un email care îmi spunea că nu exist. M-am oprit să mă gândesc.
