Există un tip de pierdere care nu apare în statisticile PISA și nu se măsoară prin teste standardizate, dar care mă preocupă poate mai profund decât scăderea performanței academice. Este pierderea capacității de a locui în plictiseală – acea stare aparent neproductivă din care, paradoxal, se naște cea mai autentică creativitate. Când fiecare secundă goală este imediat umplută cu scroll-ing, când absența stimulării devine insuportabilă, unde mai rămâne spațiul pentru gândirea care rătăcește, pentru asociațiile neașteptate, pentru acea reverie productivă pe care William James o numea "stream of consciousness"? Un student de douăzeci de ani îmi mărturisea recent că ultima dată când s-a plictisit cu adevărat – acea plictiseală profundă, fără scăpare imediată – era copil, în vacanță la bunici, fără internet. "Și atunci", spunea el, "mi-am inventat universuri întregi în cap. Acum, nici nu știu dacă aș mai putea." Acest capitol explorează pierderile care nu apar în rapoartele educaționale: moartea contemplației, erodarea empatiei narrative care vine din cufundarea în romane lungi, disparitia gândirii lente și deliberative în favoarea reflexelor cognitive rapide.
Vom vorbi despre fragmentarea identității – ce se întâmplă cu sinele când conștiința devine o succesiune de momente disparate, fără fir narativ continuu? Acestea sunt întrebări filozofice, existențiale chiar, dar cu consecințe practice profunde pentru tipul de ființe umane pe care îi formăm.
5.1. Moartea plictiselii productive: Unde se naște creativitatea?
5.2. Contemplația ca specie pe cale de dispariție
5.3. Empatia narrativă: Ce pierdem când nu mai citim romane lungi
5.4. Gândirea lentă vs. gândirea reflexă: Erodarea deliberării
5.5. Identitatea ca colaj: Fragmentarea sinelui în era scroll-ului
