Dar dincolo de pedagogie și neuropsihologie, criza atenției ridică întrebări fundamentale despre natura conștiinței umane și despre societatea pe care o construim. Ce înseamnă, cu adevărat, "a fi prezent" când prezența însăși devine o resursă rară, aproape luxoasă? Simone Weil spunea că "atenția absolută este rugăciunea" – dar ce se întâmplă cu dimensiunea spirituală a ființei când atenția devine o marfă disputată violent de forțe comerciale? Există aici și o dimensiune profund politică. Democrația, în forma ei deliberativă, necesită cetățeni capabili de gândire susținută, de urmărirea unui argument complex, de suspendarea reacției imediate în favoarea reflecției. Când politica devine scroll infinit de sound-bites și outrage calibrat pentru viralizare, când dezbaterea publică se reduce la reacții instinctive de tribalism, ce se întâmplă cu posibilitatea înțelegerii reciproce, a compromisului gândit, a deciziei informate? În acest capitol, vom încetini deliberat. Vom lăsa deoparte pentru moment datele și studiile de caz și vom intra în teritoriul filozofic. Vom explora legătura dintre atenție și identitate – cum memoria și narațiunea personală necesită o conștiință capabilă să țină un fir, să construiască coerență din fragmentare. Vom medita asupra valorii intrinsece a dificultății cognitive – ideea că tocmai lucrurile care necesită efort mental susținut sunt cele care ne transformă cel mai profund.
Și vom întreba, fără să pretindem răspunsuri ușoare: ce fel de conștiință vrem să cultivăm, ca societate? Ce înseamnă libertatea interioară când suntem sub asediul constant al stimulilor extern designați?
8.1. Ce înseamnă "a fi prezent" în era digitală?
8.2. Democrația necesită concentrare: Implicații civice
8.3. Identitate și memorie: Cine suntem fără narrative susținute?
8.4. Valoarea intrinsecă a dificultății cognitive
8.5. Libertatea interioară într-o lume a stimulilor constanți
