Recomandat

Cine este în centrul acestui structuri care se proiectează?

Trei răspunsuri la aceeași întrebare, și ce ar însemna să o pui înainte de prima linie de cod.

Al doilea SUPLIMENT din seria ”Noile tehnologii... da, totdeauna poluează”.  Primul supliment a numit ce se întâmplă când nimeni nu are grijă de un lucru. Acesta întreabă cum arată un lucru construit ca să fie îngrijit.


Pornesc de la un caz inventat de mine, ca să nu poată fi învinuit nimeni real. O primărie dintr-un oraș foarte asemănător cu Botoșaniul mută plata impozitelor locale pe o pagină nouă. În comunicat și în discursul de la lansare, pagina e descrisă drept construită în jurul cetățeanului. Pentru cei care au făcut-o, merge bine: au telefoane recente, conexiune rapidă și obiceiul de a citi un ecran. În prima dimineață o încearcă o vecină în vârstă. Pagina îi cere să se conecteze printr-o aplicație. Aplicația trimite un cod pe un număr de telefon pe care ea l-a schimbat acum doi ani. Pagina spune că codul e greșit. Pagina nu spune ce să facă mai departe.

Femeia merge la ghișeu. Funcționarul, căruia i se spusese că pagina va scurta cozile, nu știe ce să-i răspundă, fiindcă cel care a construit pagina a trecut la altă slujbă, iar contractul cu furnizorul a acoperit lansarea, nu lunile de după. Nimeni nu a fost neglijent într-un fel care să poată fi pedepsit. Fiecare a făcut partea pentru care a fost plătit. Și totuși pagina era, în cuvintele ei, centrată pe oameni, iar femeia e un om, în picioare la ghișeu, cu haina încă pe ea.

Încep de aici fiindcă expresia „centrat pe oameni" a devenit foarte frecventă, iar expresiile frecvente sunt cele pe care nu le mai verifică nimeni. O găsești pe coperta legilor, în discursuri, în broșurile firmelor. Acest supliment încearcă să afle ce înseamnă ea în trei locuri care o folosesc diferit, apoi întreabă ce ar trebui făcut ca ceva să o însemne de la primul desen. Nu sunt specialist în niciunul dintre cele trei locuri. Am citit documentele pe care le-am găsit, spun unde nu am citit și nu îți spun care loc are dreptate.

Câteva cuvinte despre de unde vine întrebarea. Cory Doctorow, scriitorul de la care a pornit argumentul din primul supliment, privește tehnologia mai ales prin concurență, proprietate și dreptul de a pleca. Lentila aceasta explică multe. M-a făcut totuși să mă întreb ce rămâne la marginea imaginii, și asta e altceva decât a întreba dacă greșește. Vreau să fiu exact cu ce am citit.

Într-o postare din octombrie 2022, el privește cu aprobare Legea piețelor digitale a Uniunii Europene, ca pe o lege care a făcut progrese constante și a trecut în ciuda lobbyului puternic al marilor firme americane. Într-o postare din 8 septembrie 2025 scrie despre China, pornind de la cartea lui Dan Wang despre statul chinez, și despre cum cunoașterea de a face lucruri se adună în ani de muncă a oamenilor.

În aceeași postare spune că nu e de acord cu unele părți din carte și că nu a terminat-o. Cartea lui din 2025 despre degradarea platformelor are, după cuprinsul ei, un capitol despre regulile digitale ale Uniunii Europene. Ar fi deci greșit să spun că ignoră Europa sau China. Pot întreba ceva mai îngust: când lentila principală e monopolul, ce se află la marginea tabloului? Presupunerea mea de lucru, pe care o dau doar ca presupunere, este statul ca proiectant al unei direcții și bugetele publice ca instrument al ei. Am citit câteva postări și un cuprins, nu întreaga lui operă, așa că întrebarea privește textele citite.

Ca să compar locuri fără să fac din comparație o întrecere, împrumut un cadru de la juristul Anu Bradford. În cartea ei despre lupta globală pentru reglementarea tehnologiei, ea descrie trei modele: unul condus de piață, unul condus de drepturi și unul condus de stat. Cunosc cartea doar printr-o pagină-rezumat a universității ei, așa că folosesc cele trei etichete și atât. Le tratez ca pe tipuri, nu ca pe țări. Locurile reale le amestecă: Uniunea Europeană are piețe și instituții publice puternice, China are piețe și multă reglementare, Statele Unite au reguli publice și instanțe. Întrebarea utilă este care dintre cele trei are cuvântul dominant în a hotărî ce face o tehnologie și cine are voie să o conteste.

Încep cu modelul condus de drepturi, adică cel european. Legea lui principală despre sisteme automate spune în primul articol că scopul ei este promovarea unor sisteme centrate pe om și demne de încredere. În 2019, un grup de experți al Comisiei Europene a publicat ghiduri cu șapte cerințe. Prima este autonomia umană și supravegherea: oamenii trebuie să poată lua decizii informate și să existe mijloace de a controla ce face sistemul. Declarația Uniunii privind drepturile și principiile digitale începe cu aceeași idee: oamenii și drepturile lor, în centrul schimbării digitale.

Promisiunea este că un om are drepturi pe care le poate invoca și proceduri pe care le poate urma. Mecanismul este legea, cu obligații puse în sarcina celor care construiesc și a celor care folosesc. Costul este timpul, și s-a văzut în 2026. Un pachet de modificări numit Digital Omnibus, publicat pe 24 iulie și în vigoare din 27 iulie după sursele juridice pe care le-am găsit, a mutat datele obligațiilor celor mai stricte. Pentru sistemele de sine stătătoare folosite în domenii precum angajarea, creditul și educația, data s-a mutat de la 2 august 2026 la 2 decembrie 2027. Pentru sistemele integrate în produse deja acoperite de reguli de siguranță, a ajuns la 2 august 2028.

Amânarea se poate citi în două feluri, iar eu nu aleg între ele. Prima lectură spune că e prudență: regulile trebuie să funcționeze în practică, iar firmele au nevoie de timp și de îndrumare clară. A doua spune că o promisiune e slăbită tocmai când era pe cale să oblige. Nu am citit actul modificator în Jurnalul Oficial, deci datele vin din rezumate ale avocaților și trebuie verificate înainte ca cineva să se bazeze pe ele. Un raport despre competitivitatea europeană, scris pentru Comisie de Mario Draghi în 2024, face parte din fundalul acestei dezbateri, dar nu îl folosesc ca dovadă pentru niciuna dintre lecturi. A le lega ar fi argumentul meu, și ar avea nevoie de dovezi proprii.

Contează și ce cere legea, și vreau să evit obiceiul de a rezuma o lege ca pe un slogan. Din ce am putut verifica în text, regula despre supravegherea umană din articolul 14 se aplică sistemelor clasate drept cu risc ridicat. Ea cere ca aceste sisteme să fie proiectate astfel încât oamenii să le poată supraveghea eficient, și descrie o persoană care înțelege limitele sistemului, evită încrederea excesivă în rezultat și, unde condițiile permit, intervine sau îl oprește. Evaluarea impactului asupra drepturilor fundamentale din articolul 27 se aplică anumitor utilizatori ai sistemelor cu risc ridicat, în special organismelor publice și furnizorilor de servicii publice.

Interdicțiile din articolul 5 privesc practici anume, cu definițiile și excepțiile lor. Legea nu promite deci că fiecare sistem va fi centrat pe om. Ea stabilește obligații, interdicții și proceduri, fiecare cu domeniul lui de aplicare. Pentru propria ta citire, întrebarea potrivită e mereu aceeași: cine are obligația, în ce situație și ce rămâne de arătat în practică?

Acum modelul condus de stat, adică cel chinez. Expresia tradusă de obicei prin dezvoltare centrată pe popor apare într-un discurs ținut de Xi Jinping în august 2021 despre ceea ce partidul numește prosperitate comună. Revista Qiushi l-a publicat, iar un ziar de afaceri, Caixin, a tipărit textul integral în octombrie. Așa cum îl citesc eu, prosperitatea comună înseamnă bunăstare materială și culturală pentru toți, dar nu același rezultat pentru toți. Discursul descrie trei niveluri de distribuție: ce câștigă oamenii pe piață, ce redistribuie statul prin impozite și asigurări sociale, și ce se dă de bunăvoie.

Discursul schițează și o formă a veniturilor, cu un grup de mijloc larg, într-o imagine proprie în formă de oliv, cu salarii mai mari jos și limite sus. Țintele sunt progres constant până în 2035 și o realizare în linii mari pe la mijlocul secolului. În 2023, Xi a prezentat și o inițiativă internațională despre guvernarea sistemelor automate, care folosește aceeași formulare, o abordare centrată pe oameni, după rezumatul unui birou de avocatură pe care l-am citit. China nu are o lege-umbrelă pentru aceste sisteme, din câte arată sursele găsite. Are în schimb o serie de reguli țintite, între care măsurile de marcare a conținutului generat, în vigoare din 1 septembrie 2025.

Promisiunea aici este că nevoile vor fi satisfăcute prin planificare și investiție publică. Mecanismul este direcția dată de stat, cu piețele funcționând înăuntrul ei. Trebuie să fiu precis ce este asta: este promisiunea declarată a modelului, nu un rezultat dovedit pentru fiecare cetățean, iar documentele singure nu pot arăta rezultatul. Pentru asta trebuie cifre, iar cifrele arată în mai multe direcții.

O notă de politici din decembrie 2025, scrisă de economistul Nicholas Lardy, susține că ideea veche a unei plase sociale subțiri care frânează consumul este depășită. Cheltuielile Chinei pentru asigurări sociale au crescut de la 3,6% din producția națională în 2010 la 7,7% în 2023, iar consumul gospodăriilor a ajuns la 40% din producție în 2024. Aceeași notă spune că asta e încă sub media țărilor cu venituri asemănătoare, de 48%, și că pensia rurală de bază este în medie de circa 200 de yuani pe lună.

Ambele fapte sunt adevărate deodată: cheltuielile au crescut mult și mai e mult de făcut. O altă sursă citește aceeași perioadă altfel. Un institut de cercetare din Berlin, MERICS, a analizat planul cincinal al cincisprezecelea, adoptat în martie 2026. Concluzia lui este că „oamenii pe primul loc" și prosperitatea comună primesc atenție relativ limitată în plan, că drumul trece prin locuri de muncă, școală și ceea ce planul numește investiție în oameni, mai degrabă decât prin redistribuire, și că sistemele automate sunt cel mai frecvent termen de politică.

Aceasta este lectura unui analist, nu planul însuși, iar frecvența unui cuvânt nu este totuna cu importanța unei politici. Cineva a găsit textul oficial; eu nu l-am confruntat cu analiza și nu folosesc niciun număr de indicatori ai planului, fiindcă cele două surse pe care le-am văzut nu se potrivesc la număr.

Nu folosesc nici vreo cifră despre șomajul tinerilor din China, pentru că nu am găsit comunicatul oficial, iar definiția contează foarte mult.

Modelul are și un cost pe care documentele nu îl descriu, și vreau să îl spun deschis, fără să fac din el un verdict. Human Rights Watch, o organizație care monitorizează drepturile omului, spune în raportul pe 2026 că guvernul chinez are unul dintre cele mai stricte sisteme de supraveghere și cenzură din lume și că ține sub control toate canalele majore de informare. Aceasta este evaluarea organizației și o atribui ei. Capitolul din 2026 nu menționează identitatea digitală sau sistemele automate, așa că nu spun nimic despre ele pe baza lui.

Tensiunea la care trimite este reală și documentată: o promisiune de a pune oamenii pe primul loc stă alături de limite ale vieții private, ale exprimării și ale posibilității de a contesta decizii. Din asta nu rezultă că orice proiect public din China ignoră ce au oamenii nevoie, și nu fac o comparație în cifre cu Europa.

Pentru al treilea model, cel condus de piață, pot spune mult mai puțin. Așa cum îl încadrează Bradford, promisiunea este alegerea și inovarea, mecanismul este concurența și, când ea dă greș, instanțele, iar costul cade pe cei care nu au loc la masa pieței. Nu am citit mai mult decât rezumatul cărții ei, așa că rămân aici și te rog să nu iei acest paragraf drept o constatare.

Uită-te la ce au în comun cele trei locuri și unde se despart. Toate trei pun un om în centrul propozițiilor lor. Diferă prin cine hotărăște ce are nevoie acel om și prin cine are voie să spună nu. În primul loc hotărăsc drepturile și procedurile, iar omul poate face apel. În al doilea, statul hotărăște direcția și răspunde în fața propriilor instituții. În al treilea, firmele hotărăsc ce oferă, iar omul poate alege să plece, dacă are unde.

Fiecare are un fel de a eșua. Un drept poate exista pe hârtie în timp ce data aplicării lui tot se mută. O promisiune poate fi sinceră și totuși să nu lase nicio cale de reclamație. O alegere poate fi liberă și totuși goală, când toate opțiunile sunt la fel.

De aici, întrebarea pe care aș pune-o oricărei tehnologii care spune că te slujește: când nu o face, poți spune nu, și are cineva obligația să asculte? Este un test mai bun decât broșura, și îl poți face singur, la Botoșani sau la Chengdu, fără să citești vreo lege.

Este și un test pe care îl poți folosi la următorul lucru la care ți se cere să te înscrii: o platformă școlară, o aplicație bancară, un instrument gratuit de la o firmă care spune că pune utilizatorii pe primul loc. Caută patru lucruri. Există o persoană pe care o poți găsi? Există o cale de a-ți lua datele și a pleca? Spune ceva pe pagină cine are grijă de ea și până când? Ce se întâmplă dacă nu poți sau nu vrei să folosești ecranul? Dacă răspunsurile lipsesc, expresia de pe copertă e o etichetă, iar costul unei etichete îl plătește cineva mai târziu.

Ce ar însemna să construiești ceva astfel încât răspunsul să fie da? Aceasta e partea care mi se pare cea mai folositoare, și vreau să fie limpede că e propunerea mea, sprijinită pe tradițiile de proiectare pe care le amintesc, nu un citat din vreun standard. Începe mai devreme decât se așteaptă lumea, înainte de orice cod. Pornești de la un om real și de la ce nu poate face azi, nu de la ce poate sistemul. În povestea paginii de impozite, asta înseamnă să pornești de la vecina cu telefonul vechi și numărul schimbat, nu de la utilizatorul mediu, fiindcă utilizatorul mediu e o persoană pe care nu a cunoscut-o nimeni.

Apoi întrebi cine hotărăște și cine plătește, și dacă sunt aceiași oameni. Dacă nu sunt, construiești o cale prin care cei care plătesc pot obiecta. În practică poate fi ceva mic: o adresă vizibilă, o persoană numită, o regulă după care o reclamație primește răspuns într-un termen fix. Construiești ieșirea de la început, ca datele și serviciul să poată fi mutate fără pierderi, fie că se schimbă furnizorul, fie că se schimbă primăria. Unde o greșeală ar costa mult pe cineva, omul păstrează ultimul cuvânt și are timpul și informațiile să-l spună. Este centaurul din primul supliment: un om care folosește o mașină, nu un om care o slujește.

Alături stau lucrurile fără strălucire. Pagina trebuie să poată fi folosită de un om cu dizabilități. Cuvintele să fie simple. Să existe o cale de a face același lucru fără ecran, ca ghișeul, o linie telefonică, un formular pe hârtie. Să se adune doar datele necesare. Să se testeze cu oamenii cel mai puțin potriviți cu sistemul, nu cu cei mai pricepuți, pentru că ei arată defectele devreme și ieftin. Iar întreținerea să intre în buget din prima zi, cu o persoană numită răspunzătoare. Întreținerea e lucrul care lipsește din anunțuri, și tot primul supliment a fost despre ce urmează când lipsește.

Ideile acestea nu sunt ale mele. Standardul internațional ISO 9241-210 stabilește principii de proiectare centrată pe om pe parcursul vieții sistemelor interactive; am confirmat că există și ce acoperă, dar nu i-am citit textul, așa că nu îi atribui nicio cerință detaliată.

Cercetătorii Batya Friedman și David Hendry au scris despre proiectarea sensibilă la valori, care cere să aduci valori omenești în procesul de proiectare încă de la început. Cele șapte principii ale Annei Cavoukian despre viața privată prin proiectare spun că protecția datelor se construiește de la început, nu se adaugă după. Cartea Sashei Costanza-Chock despre justiția în proiectare susține că cei afectați trebuie să ajute la modelarea soluției înainte să fie hotărâtă. Le folosesc ca moduri de lucru, nu ca dovadă că o singură listă de valori se potrivește tuturor.

Legătura cu toată seria. O etichetă ca „centrat pe oameni" costă puțin să fie tipărită și mult să rămână adevărată. Fără un buget de întreținere, fără o persoană care răspunde, fără o cale de a obiecta, se degradează așa cum a descris primul supliment, încet și fără ca cineva să hotărască asta. O pagină construită în jurul cetățeanului ajunge, treptat, o pagină construită în jurul zilei în care a fost lansată. Costul, ca în fiecare articol al seriei, cade pe cineva care nu a fost întrebat: vecina de la ghișeu, funcționarul care nu are răspuns, echipa următoare care moștenește un sistem pe care nu-l înțelege nimeni.

Cine verifică, atunci? Bunele intenții nu sunt un mecanism. Instituțiile sunt: o autoritate care poate întreba, o instanță care poate ordona, un auditor care poate privi, un public care poate citi bugetul. Care dintre ele poartă greutatea este exact locul unde cele trei modele diferă.

Cele trei motive vechi din primul articol sunt toate prezente aici. Frica: de a rămâne în urma altui stat, a altei firme, a clasamentului de anul viitor. Onoarea: prestigiul de a fi cel care se vede că e centrat pe oameni. Interesul: contractele, finanțările și anchetele care urmează unei fraze bune. Nu spun că asta face ceva nesincer. Spun că motivele se văd mai ușor când știi de unde ar trebui să vină banii pentru întreținere.

Mi-aș schimba părerea în privința unor părți dacă dovezile s-ar mișca. Dacă textul oficial al planului chinez ar da obiectivelor centrate pe oameni mai multă pondere decât sugerează analiza pe care am citit-o, aș spune asta. Dacă obligațiile europene amânate ar fi aplicate ferm când sosesc datele lor, a doua lectură a amânării ar slăbi. Dacă un studiu ar arăta că firmele care includ întreținerea de la început ajung la servicii publice mai bune, aș înceta să numesc asta propunere și aș începe să o numesc constatare. Acum este o propunere, și aș fi bucuros să o văd verificată.

Unele limite sunt ale mele și prefer să le spun decât să le ascund. Nu sunt economist, jurist sau specialist în China. Compar documente, nu vieți trăite înăuntrul lor. Cifrele chineze vin de la analiști din afară, iar singura sursă primară pe care mă sprijin este discursul din 2021. S-ar putea să fi așezat greșit lentila lui Doctorow, iar bănuiala mea despre ce lasă ea în fundal e doar o bănuială. Nu pot judeca sinceritatea nimănui și încerc să nu o fac. Unele surse sunt rezumate ale unor birouri de avocatură și institute de cercetare, iar un rezumat poate diferi de documentul pe care îl rezumă.

Câteva cuvinte despre cum a fost făcut textul. Ideile pe care le atribui lui Doctorow sunt rezumate cu vorbele mele din postările lui publice, și mi-au putut scăpa nuanțe din ce a vrut el să spună. „Putrezire" este termenul meu pentru degradarea prin neglijare, nu al lui, și nu îl aplic oamenilor. Nu sunt economist sau jurist, așa că unde textul atinge legea sau banii, relatează ce au găsit alții, cu limitele precizate.

Textul a avut ajutor editorial din partea unui asistent automat. Asistentul este făcut de Anthropic, una dintre firmele despre care scrie seria, așa că ce se spune aici despre asemenea firme se sprijină pe alte surse decât asistentul, iar părțile acelea merită citite cu aceeași grijă. Tot ce descriu ca bănuială sau ipoteză este una.

Înapoi la Botoșani, în orașul imaginar, nu s-a întâmplat nimic dramatic. Pagina a fost schimbată puțin. Jos e un număr de telefon la care răspunde un om. Lângă el e tipărit numele celui răspunzător de pagină, și va fi acolo și anul viitor. Vecina cu telefonul vechi nu mai trebuie să meargă la ghișeu, deși poate. Nimeni nu a ținut un discurs despre asta.

Dacă un lucru e construit ca să fie îngrijit, cine hotărăște ce înseamnă „îngrijit" și cine are voie să spună că nu e?


Bibliografie

Documente primare (✔)

  • ✔ Regulamentul (UE) 2024/1689 (Legea europeană privind inteligența artificială), articolul 1(1); articolele 5, 14 și 27, verificate în textul oficial. Versiunea consolidată: https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/2024/1689 (articolul 1(1) citit la https://artificialintelligenceact.eu/article/1/).
  • ✔ Grupul de experți la nivel înalt privind IA, Ethics Guidelines for Trustworthy AI, 8 aprilie 2019: https://digital-strategy.ec.europa.eu/en/library/ethics-guidelines-trustworthy-ai
  • ✔ Declarația europeană privind drepturile și principiile digitale pentru deceniul digital (2023): https://digital-strategy.ec.europa.eu/en/policies/digital-principles
  • ✔ Xi Jinping, discurs despre prosperitatea comună (august 2021; fragmente în Qiushi; text integral în Caixin, 19 octombrie 2021): https://www.caixinglobal.com/2021-10-19/full-text-xi-jinpings-speech-on-boosting-common-prosperity-101788302.html
  • ✔ Lardy, N. R., „Does a Weak Social Safety Net Hold Back Private Consumption in China?", Peterson Institute for International Economics, Policy Brief 25-7, decembrie 2025: https://www.piie.com/sites/default/files/2025-12/pb25-7.pdf
  • ✔ Doctorow, C., „Fingerspitzengefühl", Pluralistic.net, 8 septembrie 2025: https://pluralistic.net/2025/09/08/process-knowledge/

Surse secundare și analize (✔, secundar)

  • ✔ Lewis Silkin, „The Digital Omnibus on AI enters into force today", 27 iulie 2026: https://www.lewissilkin.com/insights/2026/07/27/the-digital-omnibus-on-ai-enters-into-force-today-102nedo ; Gibson Dunn, despre acordul provizoriu din 6 mai 2026: https://www.gibsondunn.com/eu-ai-act-omnibus-agreement-postponed-high-risk-deadlines-and-other-key-changes/ . Actul modificator din Jurnalul Oficial se verifică înainte de publicare.
  • ✔ MERICS, „Deciphering the 15th Five-Year Plan", 2026: https://www.merics.org/en/comment/deciphering-15th-five-year-plan (o analiză; nu planul însuși).
  • ✔ Akin Gump, rezumat al Inițiativei globale a Chinei pentru guvernarea IA, 18 octombrie 2023: https://www.akingump.com/en/insights/ai-law-and-regulation-tracker/global-ai-governance-initiative
  • ✔ Mayer Brown, 2 octombrie 2025, despre Planul de acțiune pentru guvernarea globală a IA al Chinei (26 iulie 2025), măsurile de marcare (în vigoare din 1 septembrie 2025) și proiectul de măsuri de etică (22 august 2025).
  • ✔ Human Rights Watch, World Report 2026: China: https://www.hrw.org/world-report/2026/country-chapters/china (evaluare a unei organizații de monitorizare, atribuită ca atare; capitolul din 2026 nu menționează identitatea digitală sau IA).
  • ✔ Bradford, A., Digital Empires: The Global Battle to Regulate Technology, Oxford University Press, 2023, cunoscută prin rezumatul de la https://www.law.columbia.edu/news/archive/digital-empires-inside-global-battle-regulate-technology-anu-bradford (cartea nu a fost citită).
  • ✔ Doctorow, C., „Unspeakable", Pluralistic.net, 16 octombrie 2022, și alte postări despre Legea piețelor digitale, cunoscute din pagina de etichete https://pluralistic.net/tag/digital-markets-act/ ; Enshittification, Verso, 2025, doar cuprinsul.

Pagini de orientare (confirmă că o lucrare există, nu ce spune)

  • ISO 9241-210:2019, Ergonomics of human-system interaction: human-centred design for interactive systems. Textul nu a fost citit.
  • Friedman, B. și Hendry, D. G., Value Sensitive Design: Shaping Technology with Moral Imagination, MIT Press, 2019: https://mitpress.mit.edu/9780262039536/value-sensitive-design/
  • Cavoukian, A., Privacy by Design: The 7 Foundational Principles: https://www.sfu.ca/~palys/Cavoukian-2011-PrivacyByDesign-7FoundationalPrinciples.pdf
  • Costanza-Chock, S., Design Justice, MIT Press, 2020: https://mitpress.mit.edu/9780262043458/design-justice/
  • Comisia Europeană, raportul Draghi despre competitivitatea europeană, 9 septembrie 2024: https://commission.europa.eu/topics/competitiveness/draghi-report_en (doar fundal; nu e folosit ca dovadă).