Cum o promisiune de înlocuire poate apăsa pe salarii fără ca nimeni să fie concediat, și ce spun, cu cifre, studiile care nu se pun de acord.
Al șaptelea din doisprăzece articole din seria ”Noile tehnologii... da, totdeauna poluează”. În articolul trecut am văzut cum interfața mută povara pe cel care folosește programul: el ghicește, el încearcă, el poartă vina. Aici urmăresc aceeași mutare la locul de muncă. Nu prin concediere, ci prin salariu: prin suma care apare, sau nu apare, în oferta pe care o primești.
Un prieten de-al meu, tânăr, a început de curând primul lui serviciu real, într-o firmă din oraș. A venit într-o seară la o bere, cu un aer ciudat de împăcat, și mi-a povestit cum a decurs discuția despre bani. I s-a spus, pe un ton prietenos, că firma investește în programe care „fac oricum jumătate din treabă", deci oferta e un pic mai mică decât ar fi fost acum doi ani. Nu a fost o amenințare și nu a fost o minciună. A fost o explicație.
Am stat o vreme cu paharul în mână. Nu mă întrebam dacă are dreptate firma. Mă întrebam altceva: dacă un om poate pierde bani fără ca nimeni să-i fi luat ceva, fără concediere, fără regulament, fără o clipă în care să i se fi spus nu. Pe drumul spre casă, între blocuri, am avut un gând pe care l-am verificat apoi în cărți și în studii. Despre ce am găsit scriu mai jos.
O notă de transparență, scurtă, ca în primul articol. Sunt un meșteșugar digital, nu un cercetător. Textul acesta a avut ajutor editorial, iar gândirea îmi aparține. Studiile despre care vorbesc sunt recente, unele au apărut în ultimele luni, iar cifrele lor sunt contestate. Le-am citit prin pagini ale autorilor, prin comunicate și prin relatări de presă, nu întotdeauna în varianta completă. Le prezint ca rezultate, nu ca fapte definitive, și spun de fiecare dată cât de solid mi se pare locul de unde vin.
Încep cu mecanismul, pe care îl poți înțelege fără nicio formulă. Ai o discuție despre salariu. De o parte ești tu, cu ce știi să faci. De cealaltă parte e angajatorul, care are o alternativă: poate să te schimbe cu alt om, poate să dea sarcina altcuiva, sau poate, de acum, să se gândească la un program. Alternativa nu trebuie să fie reală ca să funcționeze. Trebuie doar să fie credibilă. Cu cât alternativa pare mai aproape, cu atât scade ce poți cere.
Cercetătorii au pus ideea aceasta într-un model. Sylvain Leduc și Zheng Liu, într-un articol apărut în American Economic Journal: Macroeconomics în octombrie 2024, susțin că perspectiva automatizării reduce puterea de negociere a lucrătorilor. Efectul, spun ei, este că salariile se ajustează mai puțin, iar șomajul oscilează mai mult. Nu am găsit în rezumat cifre concrete, și trebuie să spun ce este lucrarea: un model economic, pe care autorii îl compară cu tipare observate, nu o măsurătoare a unei firme anume.
Un exemplu inventat, ca să se vadă mecanismul, fără să pretind că așa se petrece undeva. Doi candidați vin la același interviu, pentru același post. Angajatorul spune, calm, că firma testează un program care preia o parte din sarcini și că bugetul de salarii a fost ajustat în consecință. Nu spune care parte. Nu spune cât a economisit. Nu spune dacă programul funcționează. Candidatul nu are cum să verifice nimic din toate acestea la masa aceea. Poate doar să accepte oferta, să o refuze sau să ceară mai mult fără să știe pe ce.
Remarc că toată asimetria stă în informație. Angajatorul știe ce face programul în firma lui, cât costă și cât de bine merge. Candidatul știe doar ce a auzit. Într-o negociere, cine știe mai mult stabilește de obicei cadrul. Aici nu e vorba de rea-voință; e vorba de cine are datele.
Observ ceva simplu în ideea aceasta. Nu cere ca programul să funcționeze bine. Cere doar ca angajatorul să creadă, sau să poată spune, că ar putea funcționa. Aici, povestea din articolul 4 și salariul din articolul 7 se ating: o promisiune fără dovadă, spusă la o masă de negociere, poate costa un om bani reali. Nimeni nu trebuie să fie cinic ca să se întâmple asta. Este suficient ca o ofertă să țină cont de o posibilitate.
Să văd acum ce arată datele. Încep cu cel mai nou dintre studii, apărut la sfârșitul lui iulie 2026, de la fondul de investiții Apollo. Autorii, Torsten Slok și Sania Edlich, au comparat date despre salarii din Statele Unite, între 2015 și 2025, pentru 321 de ocupații. Ocupațiile cu expunere mare la aceste programe sunt, în analiza lor, doar unsprezece, între ele programatori, lucrători în servicii pentru clienți și analiști financiari.
Rezultatul principal: după 2023, creșterea reală a salariilor în ocupațiile foarte expuse a fost cu aproximativ 6,7 puncte procentuale mai lentă decât în celelalte. Pentru angajare, autorii nu găsesc un efect semnificativ. Estimează că aproximativ 5,8 milioane de oameni, circa 3,7 la sută din forța de muncă americană, lucrează în ocupațiile acestea, și că pierderea totală de venit este de cel puțin 28 de miliarde de dolari pe an. Pe straturi de venit, efectul cel mai mare apare la cei de jos: în sfertul cel mai slab plătit, efectul estimat este de circa 10,7 la sută.
Titlul relatărilor era că programele apasă pe plic înainte de a apăsa pe angajare. Eu aș spune cu prudență: ceea ce vezi aici este o corelație, într-o țară, într-o perioadă, cu o anumită definiție a expunerii. Autorii înșiși enumeră limitele. Măsura de expunere vine dintr-un singur indice, construit de firma Anthropic din jurnalele de utilizare ale unui model, deci poate subestima ocupațiile expuse în alte feluri. Din cele aproximativ 800 de ocupații ale statisticii americane, doar 321 au putut fi potrivite. Perioada de după 2023 poate fi amestecată cu efecte rămase din pandemie. Una dintre estimări, cea pentru servicii, se sprijină pe doar 239 de observații.
Spun din nou, fiindcă e important pentru cititor: măsura de expunere aparține unei firme care face un astfel de model. Textul acesta a avut ajutor editorial dintr-un astfel de model. Nu cred că asta schimbă cifrele, dar merită să știi și să cântărești singur.
Mai este o explicație concurentă, pe care relatarea din Axios o notează. O parte din diferență ar putea veni din partea cealaltă: construcția de centre de date ridică salariile în meserii care nu au nimic de-a face cu programele, de pildă electricieni și muncitori în construcții, iar aceștia intră în grupul de comparație. Dacă este așa, diferența de 6,7 puncte ar fi în parte o creștere de sus în altă parte, nu doar o scădere aici. Nu știu cât din diferență se explică astfel. Studiul nu spune.
Aceeași relatare citează Phil Camporeale, de la banca JPMorgan, care observă că lucrătorii din sectoarele expuse par să fie mai puțin dispuși să ceară măriri decât înainte. Este o observație, nu o dovadă. Dar se leagă de mecanismul de mai sus: dacă o alternativă e în aer, cererea de bani devine mai greu de rostit. Nu cer să fie luată drept regulă. O las la loc de ipoteză.
Apollo mai arată ceva, și îl aduc aici fiindcă schimbă tonul. Autorii au verificat cât de sensibil e rezultatul la felul în care definești expunerea mare. Dacă pragul se mută de la 0,5 la 0,4 pe scara indicelui, diferența de salariu rămâne, dar scade la circa 1,9 la sută și mai e semnificativă statistic. Dacă pragul se mută la 0,6, scade la circa 1,7 la sută și nu mai este semnificativă. Cu alte cuvinte, mărimea efectului depinde mult de unde tragi linia, iar cifra de 6,7 puncte nu trebuie citită ca o constantă a naturii.
Același document arată cine pierde mai mult. Pe sferturi de venit, efectul este mare în sfertul cel mai slab plătit, mai mic în al doilea și în al treilea, și nesemnificativ statistic în cel de sus. Pe tipuri de ocupații, apar estimări mari în servicii, dar autorii avertizează că ele se sprijină pe un eșantion mic și trebuie luate cu grijă. Mă interesează ce rămâne după aceste avertismente: ideea că cei cu mai puțină putere de negociere sunt cei mai afectați este coerentă cu modelul lui Leduc și Liu, dar nu este dovedită de ea.
Un al doilea studiu, de data aceasta de la cercetători de la MIT, David Autor și Neil Thompson, este cunoscut mie doar printr-o relatare de presă din mai 2026, care nu numește nici lucrarea, nici metoda. Ideea, așa cum am găsit-o, e subtilă și mi se pare utilă. Efectul unei automatizări asupra salariului depinde de ce sarcini sunt luate. Dacă sunt automatizate sarcinile complexe, bariera de pricepere scade și salariile se comprimă. Dacă sunt automatizate cele simple, ce rămâne cere mai multă expertiză, mai puțini oameni se pricep, iar salariile cresc.
Relatarea dă un exemplu: funcționarii de inventar, la care calculatorizarea a preluat tocmai sarcinile cele mai pricepute. Numărul lor a crescut de peste două ori, iar salariile reale au scăzut cu 13 la sută. Nu știu dacă exemplul este chiar din lucrare sau este al autoarei relatării; ea însăși pare să facă o diferență neclară. Îl iau ca ilustrare a ideii, nu ca cifră de încredere. Regula lui însă, că contează care sarcini dispar, mi se pare să explice ceva ce lipsește în discuțiile obișnuite, care întreabă doar dacă un loc de muncă dispare.
Și acum contraargumentul, care trebuie spus întreg. Firma de consultanță PwC publică în fiecare an un raport despre piața muncii, iar ediția din 15 iunie 2026 spune ceva aproape opus. Pe baza a peste un miliard de anunțuri de angajare din 27 de țări și teritorii, raportul constată că cei care au pricepere în aceste programe primesc o primă salarială de 62 la sută, față de 57 la sută în anul precedent. Prima variază mult: de la 118 la sută în unele sectoare, cum e comerțul de consum, la 16 la sută în sectorul public.
Raportul mai spune că firmele cele mai expuse la aceste programe au avut o creștere de productivitate de 34 la sută în 2025 față de 2018, față de 24 la sută pentru cele mai puțin expuse, și o creștere a salariilor de 24 la sută față de 17. El împarte meseriile în două drumuri: cele „profesionalizate", unde programul preia partea de rutină și contează mai mult judecata omului, și cele „democratizate", unde programul face meseria mai ușoară pentru cine nu e expert. În primele, salariile cresc cu 42 la sută mai repede. Citesc raportul prin comunicatul firmei, nu prin raportul complet.
Cum se împacă cele două imagini, a lui Apollo și a lui PwC? Nu cred că trebuie neapărat împăcate; sunt făcute cu date diferite și cu întrebări diferite. Apollo compară ocupații în Statele Unite. PwC compară sectoare, firme și anunțuri din multe țări. Dar ele pot fi citite împreună într-un mod: câștigă cei care conduc sau supraveghează munca automatizată, adică cei din meseriile profesionalizate, iar cei din meseriile în care programul face munca mai ușoară sunt cei pe care îi apasă comparația. Este lectura mea. Nu am găsit-o scrisă așa de niciun autor citit.
Raportul PwC are și o parte despre începători. Autorii spun că au analizat în mod special 2,4 milioane de locuri de muncă de nivel de intrare din Statele Unite, în ocupațiile foarte expuse. Comunicatul pe care l-am citit nu dă rezultatele acestei părți, așa că nu pot spune ce arată pentru tinerii de la început de drum. Pun doar faptul că întrebarea a fost pusă, și că răspunsul trebuie căutat în raportul complet. Pe același raport se vede că cele mai spectaculoase cifre, 163 la sută creștere de productivitate, sunt ale celor mai bune 20 la sută dintre firmele cele mai expuse, nu ale tuturor.
Și cum se leagă cu tinerii. Un studiu de la Stanford, de Erik Brynjolfsson, Bharat Chandar și Ruyu Chen, din august 2025, a folosit date de la cel mai mare furnizor american de programe de salarizare. Concluzia: lucrătorii de 22–25 de ani din ocupațiile cele mai expuse au avut o scădere relativă a angajării de 13 la sută, în timp ce lucrătorii mai vârstnici din aceleași ocupații, sau cei din domenii mai puțin expuse, au rămas stabili sau au crescut. Autorii spun că ajustarea s-a făcut mai ales prin angajare, nu prin salariu, și numesc rezultatul dovezi timpurii, compatibile cu ipoteza.
Observ că aici rezultatul pare să contrazică în parte studiul Apollo, care nu vede efect asupra angajării. Nu sunt neapărat în conflict: unul se uită la categorii de vârstă, celălalt la ocupații în ansamblu, perioadele nu sunt aceleași, iar definiția expunerii diferă. Dar dacă cineva ți-ar spune că știința a hotărât ce face aceste programe cu munca, ai avea motiv să întrebi care știință. Cel care are între șaptesprezece și douăzeci și trei de ani este exact în punctul în care cele trei studii se întâlnesc și nu se potrivesc.
Studiul de la Stanford merită o precizare în plus, fiindcă numărul de 13 la sută a fost repetat mult. Autorii spun că rezultatul se păstrează și când scot din calcul firmele de tehnologie, și când scot ocupațiile care se pot face de la distanță. Spun și că scăderile de angajare apar mai ales acolo unde programul pare să înlocuiască munca, nu să o ajute. Dar ei înșiși numesc rezultatul dovezi timpurii și nu afirmă că ar fi stabilit cauza. Eu am citit doar rezumatul, nu și lucrarea întreagă.
Spun deschis ce nu știu. Studiile sunt recente. Metodele diferă. Datele sunt din Statele Unite sau din multe țări laolaltă, nu din România, și nu am găsit date românești care să măsoare același lucru. Există explicații concurente: perioada de după pandemie, construcțiile pentru centre de date, schimbările în dobânzi și în cererea de bunuri. Fiecare studiu își recunoaște singur o parte din ele. Aș fi suspicios față de oricine îți spune, cu o siguranță mare, că știe cauza.
Acum partea românească, la care voi fi atent să nu promit ce nu pot. Directiva europeană privind transparența salarială, numărul 2023/970, avea termen de transpunere 7 iunie 2026. România l-a ratat. Proiectul de lege, înregistrat la Senat cu numărul L445/2026, este încă în dezbatere. După relatarea din Forbes România, datată 9 octombrie 2026, nicio cameră nu l-a adoptat; dacă Senatul nu votează până pe 17 octombrie, proiectul se consideră adoptat tacit în forma inițiatorilor și merge la Camera Deputaților, care decide. Consiliul Legislativ a dat aviz negativ, iar Consiliul Superior al Magistraturii unul critic.
Ce ar schimba proiectul pentru un angajat sau un candidat, în forma citită? Anunțurile de angajare ar trebui să spună salariul sau intervalul salarial. Angajatorul nu ar mai avea voie să întrebe care e salariul tău actual sau anterior. Ai putea cere în scris propriul nivel de salarizare și nivelul mediu, pe sexe, pentru colegii care fac aceeași muncă sau una echivalentă, iar angajatorul ar avea două luni să răspundă. Clauzele care te opresc să spui cât câștigi nu s-ar mai putea aplica. Raportările despre diferențele de salarizare ar începe, pentru firmele cu cel puțin 250 de angajați, pe 7 iunie 2027.
Proiectul are și părți care privesc ce se întâmplă dacă lucrurile merg prost. În litigiile de discriminare salarială, potrivit relatării, angajatorul trebuie să dovedească că nu a discriminat, iar despăgubirile pot include diferențele de salariu și primele neplătite. Termenul de prescripție ar fi de trei ani, socotit de la fapta discriminatorie sau de la momentul în care angajatul a aflat sau ar fi trebuit să afle. Amenzile din versiunea Senatului sunt de 3–5 salarii minime brute pentru prima abatere și 5–10 pentru repetare, adică între circa 13.000 și 22.000 de lei, respectiv 22.000 și 43.000 de lei, la salariul minim de 4.325 de lei. Până când legea intră în vigoare, Inspecția Muncii nu poate amenda pentru aceste obligații.
Observ că toate aceste reguli lucrează după faptă. Ele ajută pe cel care a fost plătit mai puțin pe nedrept și poate dovedi asta. Cel care a primit o ofertă mai mică și nu știe cât primesc alții rămâne în aceeași poziție ca prietenul meu. Din acest motiv transparența contează înainte de proces: ea face posibilă întrebarea.
Aici trebuie să fiu onest cu limitele. Directiva e făcută pentru egalitatea de remunerare între femei și bărbați, nu pentru presiunea programelor asupra salariilor. Ea nu oprește un angajator să își justifice oferta cu o posibilă automatizare. Ce îți dă este altceva: posibilitatea de a vedea, pentru prima dată, cât se oferă și cât se plătește, deci de a observa mai ușor dacă un salariu a fost tras în jos. Nu e o apărare, e o fereastră. Nu sunt jurist, iar textul legii poate să se schimbe până la adoptare. Verifică forma finală înainte de a te baza pe ea.
Încă un fel de a privi mărirea care nu a venit. Dacă un om este concediat, lucrul se vede: există o dată, o scrisoare, un dosar. Dacă i se refuză o mărire, nu există nimic de arătat. Nu poți fotografia un lucru care nu a fost adăugat. Cercetătorii pot vedea fenomenul doar în medii, pe mii de oameni, cu ani întârziere, și se ceartă pe cauze. Omul singur nu are decât o senzație vagă că ceva e mai strâmt decât ar fi trebuit.
De aici o idee mică, practică, fără pretenția unui sfat: păstrează-ți propriile cifre. Notează ce ți s-a oferit, ce ai cerut, ce ți s-a răspuns și ce sarcini ți s-au spus că sunt preluate de programe. Peste doi ani, când vrei să știi dacă a fost o greșeală a ta sau un tipar, ai ceva de care să te prinzi. Dreptul de a cere, din proiectul de lege, devine util abia dacă știi ce să compari.
Mă întorc la imaginea care mă ajută aici: vecinul care știe că ai nevoie de apă și ridică prețul, fără să-ți închidă robinetul. Nu te lasă fără apă. Nu te amenință. Doar îți arată, în treacăt, că depozitul lui e plin și că oricând poate să ceară altcuiva. Tu plătești puțin mai mult, de data aceasta și data viitoare, și nu ai de la cine să te plângi, fiindcă nimic nu s-a întâmplat formal. Costul există, dar este distribuit între mici hotărâri la mese unde nu stai.
Aceasta e, pentru mine, legătura cu firul poluării din primul articol. Costul unui salariu apăsat este plătit de cel care nu a fost la masa unde s-a hotărât. El nu a semnat nimic și nu a primit nicio hârtie. Nu se vede în vreun registru de concedieri. Se vede abia peste ani, într-un deficit de economii, de timp sau de opțiuni, pe care nimeni nu îl leagă de o discuție de acum cinci ani.
Dacă ai între șaptesprezece și douăzeci și trei de ani și te pregătești pentru prima discuție despre bani, cred că cele de mai sus se pot transforma în câteva întrebări practice. Ce interval salarial se oferă pentru postul acesta, la alte firme? Ce sarcini ale postului sunt, după angajator, făcute de programe, și care rămân ale mele? Ce se întâmplă cu salariul dacă aceste sarcini se schimbă? Cu ce pricepere devin cineva care conduce sau verifică munca, nu cineva care e comparat cu ea? Nu sunt rețete și nu garantează nimic. Sunt locurile unde merită să te uiți.
Mai trebuie spus ce nu am arătat. Nu am arătat că firma prietenului meu a greșit sau că a avut intenții rele; poate chiar are un program care îi face jumătate din treabă. Nu am arătat că salariile din România sunt apăsate de aceste programe; nu am date pentru asta. Nu am arătat că viitorul va semăna cu cifrele din studii. Am arătat doar un mecanism, câteva rezultate care se bat cap în cap și un cadru legal în mișcare.
Prietenul meu și-a terminat berea și a spus că o să vadă. Pe masă a rămas o monedă pe care ne-o dăduse chelnerul ca rest, și amândoi am privit-o fără să spunem nimic. M-am gândit la ceva ce se întâmplă rar: o mărire care nu a venit nu lasă nicio urmă. Dacă ți s-ar fi luat ceva, ai fi știut. Aici nu s-a luat nimic. Doar ceva nu s-a adăugat.
Iar dacă salariul poate fi apăsat doar prin promisiunea unei înlocuiri, ce se întâmplă când cumpărătorul promisiunii este statul?
Bibliografie
Verificate în sesiunea de lucru (✔)
- ✔ Leduc, S. și Liu, Z., „Automation, Bargaining Power, and Labor Market Fluctuations", American Economic Journal: Macroeconomics, vol. 16, nr. 4, octombrie 2024, pp. 311–349: https://www.aeaweb.org/doi/10.1257/mac.20220181 (rezumatul nu dă cifre; este un model economic).
- ✔ Slok, T. și Edlich, S., „AI Lowers Wages But Doesn't Cut Jobs", Apollo Global Management, 30 iulie 2026: https://www.apollo.com/institutional/insights-news/insights/daily-spark/ai-lowers-wages-but-doesnt-cut-jobs ; lucrarea completă („The Impact of AI on the U.S. Labor Market"): https://www.apollo.com/content/dam/apolloaem/pdf/daily-spark/2026/jul/30/Whitepaper-Impact%20of%20AI%20on%20U.S.%20Labor%20Market-2026-R2%201.pdf (cifre: 321 ocupații, 11 cu expunere mare, 6,7 puncte, 5,8 milioane, 28 de miliarde; limitele sunt enumerate de autori).
- ✔ (secundar) Axios, „AI's real threat to jobs could be lower pay", 31 iulie 2026: https://axios.com/2026/07/31/ai-jobs-pay-apollo (explicația concurentă cu construcțiile pentru centre de date; observația lui Camporeale).
- ✔ (secundar) Startup Fortune, relatare din 7 mai 2026 despre cercetarea Autor–Thompson: https://startupfortune.com/new-mit-research-shows-automation-targets-wages-not-just-headcount-and-ai-startups-are-selling-the-tool/ (relatarea nu numește lucrarea și nu dă metoda; exemplul cu funcționarii de inventar poate fi al autoarei relatării).
- ✔ (secundar) PwC, 2026 Global AI Jobs Barometer, comunicat din 15 iunie 2026: https://pwc.com/gx/en/news-room/press-releases/2026/pwc-2026-ai-jobs-barometer.html (prima de 62%, 27 de țări, productivitate, două drumuri; raportul complet nu a fost citit).
- ✔ Brynjolfsson, E., Chandar, B. și Chen, R., „Canaries in the Coal Mine? Six Facts about the Recent Employment Effects of Artificial Intelligence", SIEPR, august 2025: https://siepr.stanford.edu/publications/working-paper/canaries-coal-mine-six-facts-about-recent-employment-effects-artificial (doar rezumatul; 13% scădere relativă pentru 22–25 de ani).
- ✔ (secundar) Forbes România, „Legea transparenței salariale intră în linie dreaptă, iar primele raportări vin în 2027", stadiul la 9 octombrie 2026: https://www.forbes.ro/legea-transparentei-salariale-intra-in-linie-dreapta-iar-primele-raportari-vin-in-2027-525104
- ✔ (secundar) Revista Cariere, 7 iulie 2026, despre proiectul de lege ajuns în Parlament: https://www.revistacariere.ro/noutati/transparenta-salariala-proiectul-ajunge-in-parlament-cu-modificari-importante